Nicolae Mandea : „Să fii profesor la actorie este un lucru extraordinar“

adevarul

Publicat: 24.06.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 10:25

Nicolae Mandea, decanul Facultăţii de Teatru de la UNATC „I.L.Caragiale“ din Bucureşti, afirmă că generaţia actuală este la fel de talentată ca şi cea de dinainte.Ponderea studenţilor cu vârste peste 23-24 de ani a scăzut. La teatru vin acum tinerii care abia au terminat liceul.

Cine crede că studenţia la teatru înseamnă o viaţă boemă, cu distracţie şi cursuri care nu necesită prea mult efort, ci doar talent, greşeşte. Prin mâna profesorului Nicolae Mandea, decan al Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) “I.L.Caragiale” din Bucureşti, au trecut multe generaţii de actori.

“Aici vin tineri inteligenţi şi talentaţi. Diferenţa este numai de vârstă. Avem studenţi care au ales teatrul imediat după bacalaureat, dar şi tineri care au absolvit altă facultate. Aceştia din urmă fac parte din categoria celor pasionaţi, care au descoperit asta mai târziu şi nu au vrut să o irosească”, explică decanul Facultăţii de Teatru.

Media de vârstă este acum mult mai mică, ceea ce determină şi o schimbare serioasă în procesul de învăţământ. „Tinerii sunt mai spontani, mai liberi, dar mai puţin maturi”, afirmă profesorul Mandea.Decanul crede că meseria de actor, fie el de teatru sau de film, este una de viitor. Actorii tineri au mai multe perspective decât înainte de 1989.

„Studenţii pot acum să imagineze proiecte şi să le şi pună în practică. Înainte de 1989 nu exista posibilitatea de a înfiinţa un teatru independent. Acum există. Dar, pentru a exploata posibilitatea, e nevoie să fii antrenat în acest sens, trebuie să fii capabil să înfiinţezi o companie. Doar talentul nu este de ajuns. Probabil că la noi cultura asta teatrală, din acest punct de vedere, este mai redusă. Şi aici intervenim noi, trebuie să îi îndrumăm”.

„Şansele de a construi o vedetă TV sunt mai mici“

Drumul nu este uşor pentru un actor, sunt şi dezavantaje: „Generaţia asta este la fel de talentată ca cea de dinainte, deschiderea pieţelor artistice are avantaje şi dezavantaje. În condiţiile în care exista un monopol al televiziunii şi un repertoriu cinematografic restrâns, era foarte greu să pătrunzi ca actor în Televiziunea Română, dar obţineai o vizibilitate enormă.

La ora actuală însă, prezenţa pe multitudinea de posturi de televiziune nu-ţi aduce notorietatea pe care ţi-ar aduce-o prezenţa pe un singur post de televiziune la care se uită toată ţara. Şansele de a construi o vedetă sunt mai mici tocmai prin pluralitatea canalelor. Nimeni nu mai poate acapara o piaţa cu multe produse. E o dificultate de a te face cunoscut.”

Cei care vor să dea la această facultate trebuie să ştie un lucru, e nevoie de multă muncă şi dăruire. Totul devine foarte dificil dacă mai ai un al doilea job. A participa la repetiţii cu colegii sau cei din secţii paralele presupune o riguroasă organizare a timpului de lucru.

Trebuie să fii dispus să munceşti de dimineaţa până seara, să fii tare şi să depăşeşti toate inconvenientele. Decanul spune că cea mai mare problemă o are cu acei studenţi care au un al doilea job. „E foarte greu şi nu îi condamnăm. Îi înţelegem. Faţă de alte facultăţi însă e un spirit de comunitate mai mare”.

Relaţii speciale între studenţi şi profesori

Actualul decan al Facultăţii de Teatru a fost şi el student al UNATC-ului şi îşi aduce aminte cu plăcere de anii studenţiei când vedea în profesori adevăraţi mentori. „La un an după ce am terminat Regia, în ’89, am fost un an regizor în Piteşti, apoi m-am întors în Bucureşti, în ’91, şi am rămas aici, profesor la UNATC. Să fii profesor la actorie este un lucru extraordinar. Nici ca student nu e rău, mi-a plăcut perioada studenţiei, în special datorită relaţiei pe care am avut-o cu profesorii.”

El spune că sunt multe lucruri care diferenţiază un profesor de teatru de unul de la alte facultăţi. „Aici totul este comunicare: profesorul UNATC este prin natura lucrului mult mai apropiat de student, trebuie să-l cunoască mai bine, să aibă acces la secretele personalităţii lui. De aceea nu putem face învăţământ la distanţă, nu din perspectivă educaţională, nu putem sta departe de studenţii noştri, e o legătură mai caldă. Aici nu se ştie cine de la cine învaţă. Studenţii talentaţi şi creativi vin atât de des cu idei inovatoare, încât şi profesorul învaţă. E un raport între maestru şi discipol, fiecare are în faţă un model”, adaugă Nicolae Mandea.

Înafară de spectacole, munca studenţilor se vede şi în meseriile pe care le practică. Deşi teatrele nu angajează, tinerii au mai multe domenii în care pot profesa: „ Noi acum oferim competenţe destul de largi, au şanse multe. Un actor care ajunge să joace în publicitate, un absolvent la teatrologie care nu ajunge să fie critic de teatru poate deveni organizator de spectacole. Toate astea sunt exemple ale opţiunilor pe care ei le au, totul depinde de ei ce vor să profeseze”.

Puţini dintre cei care termină actoria se angajează în teatre, pentru că teatrele nu angajează. „Câţi dintre cei care au fost la păpuşi-marionete credeţi că profesează? Cei care termină coregrafia, puţini ajung coregrafi în sens clasic restrâns al cuvântului, dar, în acelaşi timp, se pot angaja în săli de gimnastică sau unde se fac dansuri. Şansa unui om pregătit de a avea mobilitate profesională este clar mai mare decât cea a unuia mai slab pregătit. Studenţii se dezvoltă nu numai profesional, ci şi ca personalitate.”

Gala absolvenţilor de anul acesta a reunit 27 de spectacole, în spatele cărora profesorul Mandea a văzut multă muncă de o seriozitate extraordinară. Din punctul de vedere al energiei creatoare, aportul cel mai mare revine studenţilor, ei sunt “motorul acestei şcoli de teatru”, cum îi place să spună. „Pe de altă parte, nici ei nu ar fi reuşit fără ajutorul profesorilor, fără ca să fie îndrumaţi. Producţiile studenţilor noştri aduc un aer de prospeţime şi de talent viu, pregnant, asta se vede la festivaluri. E foarte multă dăruire şi mult talent.”

Un actor preferat nu ar putea numi, a cunoscut mulţi actori buni: „Vă spun actori care s-au remarcat în filme şi pe care îi regret că nu joacă teatru: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Maria Dinulescu. Ăsta e un regret subiectiv, absolvenţii se duc acolo unde au şanse”, adaugă Nicolae Mandea.

Regret că actori care s-au remarcat în filme precum Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Maria Dinulescu nu joacă şi teatru. E un regret subiectiv..

Nicolae Mandea
profesor

De la Politehnică la Teatru

Unul dintre studenţii profesorului Mandea, Adrian Tamaş, este anul al III-lea la regie teatru. „Înainte de UNATC, am început Politehnica. Ajungând din Constanţa în Bucureşti, am descoperit teatrul, teatrul adevărat, independent. La noi erau două-trei piese care se repetau la nesfârşit.

Aici am mers la Green Hour, Teatrul Act, Odeonul, pe măsură ce avansam în an la „Politehnică“, m-am îndrăgostit iremediabil de actorie şi am dat admitere aici”. I-a plăcut spiritul liber şi creativ al facultăţii, dar şi profesorii, radical diferiţi faţă de cei de Politehnică. „La UNATC există o comunicare între studenţi şi profesori. La «Poli» era un învăţământ de mase, eram 20 la un seminar, pe când aici este mult lucru individual. Suntem grupe mici de cinci-şase oameni, lucrăm sub supravegherea profesorilor. Sunt ego-uri imense, fiecare doreşte să se afirme, în mare parte sunt studenţi ambiţioşi.”

„În teatru ai de învăţat până la bătrâneţe“

Viaţa pe scenă, dar şi în spatele ei i se pare fascinantă lui Adrian Tamaş în raport cu realitatea: „Pe scenă se intră într-o convenţie teatrală, la fel cum în film se intră într-o convenţie cinematografică. Când publicul vede ceva pe scenă, intră într-un domeniu străin, dar în care totuşi regăseşte elemente esenţiale din realitate, îşi poate regăsi momente din viaţă, fie ele drame sau secvenţe comice.

„Rolul în care mă regăsesc este directorul din «Şase personaje în căutarea unui actor». Am jucat în două-trei piese şi am regizat trei examene de regie şi alte proiecte personale. Am lucrat şi ca asistent cu Alexandru Dabija la un spectacol care va avea premiera în septembrie.”, spune el.

După terminarea facultăţii ar vrea să urmeze un masterat de regie-film în Belgia, pentru că se simte mult mai atras de domeniul cinematografiei. Deşi studiile îi ocupă o mare parte din timp, merge la teatru cu colegii: „Mergem la teatru când avem timp liber, intrarea e gratuită. Ne vedem şi producţiile proprii, poţi vedea lucruri proaste pe care să nu le faci sau lucruri excepţionale, rodul muncii. Piesa mea preferată este «Ultima bandă a lui Krapp» de la Teatrul Act.”

Facultatea de Teatru a însemnat mult pentru viitorul absolvent, aici s-a reinventat permanent ca om şi ca artist: „Cel mai important lucru pe care l-am căpătat a fost o dinamicitate care îmi permite să fiu mult mai atent în toate părţile, să coordonez o echipă de actori şi scenografi şi să fiu atent la ce se întâmplă în faţa mea. În teatru ai de învăţat până la bătrâneţe”, spune Adrian Tamaş.