Directoarea abuzivă şi-a dat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea a fost depusă de directoarea Elena Irimia după şedinţa cu responsabilii Inspectoratului Şcolar Neamţ în cazul Platon. Cei şase elevi mutaţi disciplinar la un alt liceu din Piatra Neamţ nu se mai pot întoarce la Colegiul de Informatică. Cei şase spun că nici n-ar mai fi dorit să revină în fosta lor şcoală.

Reevaluarea situaţiei de la Colegiul de Informatică din Piatra Neamţ, din care mai mulţi elevi fuseseră mutaţi disciplinar după ce unul dintre ei a publicat pe internet fotografii care înfăţişau viaţa de zi cu zi a liceenilor, s-a încheiat cu o demisie: cea a directoarei Elena Genoveva Irimia, şefa Consiliului profesoral care hotărâse mutarea disciplinară a adolescenţilor. Potrivit Inspectorului Şcolar General pentru judeţul Neamţ,  Luminiţa Vârlan, demisia va fi aprobată în cel mai scurt timp. „Demisia este un act de decizie unilateral. Voi urma procedura legală şi voi înainta cererea către Ministerul Educaţiei", spune Luminiţa Vârlan.

Citiţi şi: Piatra Neamţ: Elev mutat disciplinar pentru că şi-a pozat colegii jucând poker

Inspectoarea consideră că întreaga conducere a şcolii a procedat greşit, pentru că a pornit de la premise eronate. „Când faci o evaluare pe chestiuni subiective, rezultatul nu poate fi obiectiv. Aş reproşa profesorilor şi conducerii de la Colegiul de Informatică lipsa de înţelegere pentru tot ceea ce s-a întâmplat", declară pentru „Adevărul" inspectorul general Luminiţa Vârlan. Pe de altă parte, pentru că şi Consiliul de Administraţie al Colegiului de Informatică a întărit prin vot decizia Consiliului profesoral, niciunul dintre elevii transferaţi disciplinar nu se mai poate întoarce la şcoala din care a fost exclus.

Lumea fotografilor, revoltată

Povestea lui Tudor Platon, elevul care a publicat fotografii din viaţa liceului său, pentru care a fost pedepsit de consiliul profesoral, a stârnit emoţii şi discuţii aprinse în lumea jurnaliştilor fotografi din România. Radu Sigheti, preşedintele Asociaţiei Fotografilor de Presă din România (Reuters) comentează, într-un mesaj postat pe un astfel de forum, că profesorii implicaţi în acest caz au făcut exces de zel.

„Dacă aş fi profesor acolo, aş trata acest reportaj aşa: mi-aş asuma  realitatea din şcoală, aş discuta cu elevii respectivi şi le-aş explica ce contravine regulamentului. Nu aş sancţiona atât de drastic. Se putea folosi o mustrare scrisă, o scădere a notei la purtare. Sancţiunea dictată acolo ridică un semn  de întrebare asupra profesorilor, care par că nu pot accepta o realitate prezentă în propria şcoală."

Un alt fotoreporter, Daniel Mihăilescu (AFP), se declară scandalizat de întreaga poveste. „Tehnic vorbind, Tudor Platon a făcut un reportaj, chiar dacă a încălcat regulamentul şcolii. Din fotografii se vede clar că intenţia băiatului era nu să aducă atingere şcolii sau corpului profesoral, ci să facă un fotoreportaj. Vă spun din experienţă: dacă vrei să faci reportaj într-un liceu, nu poţi avea poze adevărate, pentru că acei copii se poartă diferit în faţa unui necunoscut.

Or, atunci când condamni un licean că face asta... Nu înţelegi care e rolul şcolii până la urmă! În alte ţări copiii sunt încurajaţi să facă fotojurnalism, au cluburi, socializează în acest fel." Marian Vilău, fotoreporter la „Adevărul", confirmă interesul jurnaliştilor de imagine pentru această poveste. „Este o nedreptate ce i s-a întâmplat lui Tudor Platon. Toţi fotografii din lume se exprimă prin imaginile pe care le realizeaza, iar lui Tudor acest drept i-a fost îngrădit."

De unde a pornit scandalul

Tudor Platon şi cinci dintre colegii săi au fost mutaţi disciplinar la un alt liceu printr-o decizie a Consiliului profesoral din Colegiul de informatică, după ce tânărul a publicat pe site-ul oskar.ro pozele realizate în şcoală, ca parte a  unui proiect de fotografie documentară. Fotografiile pentru care tinerii au fost excluşi îi înfăţişează pe liceeni accesând un site mai „decoltat" în timpul orei de informatică, fumând în subsolul şcolii, ori jucând cârţi pe catedră, după ore. Demisia directoarei Colegiului de informatică, Elena Irimia, care a contribuit la sancţionarea elevilor, a intervenit chiar de  Ziua Libertăţii de Expresie, sărbătorită de jurnaliştii din toată lumea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite