„Muzeul Rădăcinilor“, colecţie de-o viaţă

Ştefan Grec colecţionează de 40 de ani rădăcini de arbori cu forme ciudate, cărora le dă nume şi pe care le expune în casa lui din Pasul Prislop. „Muzeul Rădăcinilor“ reuneşte peste o sută de obiecte, care mai de care mai bizare. Vizitatorii nu trebuie să plătească nimic pentru a se bucura de ciudata colecţie.

Cale de 40 de kilometri soţii Grec nu au ţipenie de om în jur. Cei doi trăiesc singuri, în pustietate, la baza Pasului Prislop, la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Suceava, într-o casă bătrânească pe a cărei poartă scrie: „Muzeul Rădăcinilor". Ştefan Grec (69 de ani) a transformat pasiunea sa de a colecţiona diverse obiecte într-un mod de viaţă.

A amenajat un veritabil muzeu în propria sa casă, în care expune peste 100 de rădăcini cu forme bizare de arbori pe care le-a găsit de-a lungul anilor în care a colindat pădurile Maramureşului. „Am lucrat o viaţă întreagă la pădure, ca muncitor forestier. Din anii '70 am început să strâng rădăcinile cu forme ciudate pe care le-am găsit prin pădure", îşi începe povestea pensionarul.

„Natura ne dă lecţii de viaţă"

Cranii de animale găsite şi conservate

Ştefan Grec spune că nu a modificat nimic la rădăcinile pe care le-a cules în pădure şi pe care, mai apoi, le-a adăugat ineditei sale colecţii. „Natura ne dă, uneori, adevărate lecţii de viaţă. Trebuie doar să învăţăm să le înţelegem", crede bărbatul. Ştefan Grec a adunat, de-a lungul timpului, rădăcini cu forme ciudate, pe care le-a denumit după ce vedea el în acestea. Pe etichetele lipite pe fiecare rădăcină în parte stau scrise denumiri precum: „Dracula", „Şarpele încolăcit", „Jirinovski", „Creierul pădurii", „Fiara din adâncuri", „Cumpăna fântânii", „Pasărea Phoenix", „Muma pădurii", „Pâinea vieţii".

Pentru a păstra un timp mai îndelungat „în viaţă" rădăcinile, mai cu seamă cele de molid, care după câţiva ani încep să putrezească, Ştefan Grec le „tratează" cu un baiţ a cărui reţetă o ţine secretă, după care le lăcuieşte. „Nu am modificat nimic la rădăcini, atâta doar că am adăugat câte un mic detaliu, cum ar fi ochii la rădăcinile care reprezintă câte un animal sau o faţă umană", explică Grec. „În rest, nu m-am atins de munca fantastică a naturii", adaugă colecţionarul.

Fără bilet de intrare

Soţii Grec trăiesc singuri la baza Pasului Prislop

Deşi se descurcă greu, cei doi soţi nu percep niciun fel de taxă de vizitare a muzeului. „Unii dintre cei care ne-au călcat pragul m-au sfătuit să pun taxă de intrare, însă cei de la Primăria Borşa, de care aparţine casa noastră, ne-au ameninţat că în acest caz o să se impoziteze. Am zis că-i mai cuminte să nu cer niciun ban. Cei cărora le place ceea ce văd mai lasă câte-un leu, doi, în coşuleţul pe care l-am pus pe masă, în camera rădăcinilor. Singurul nostru venit este pensia mea, de vreo 700 de lei. Ne descurcăm cum putem, nu ne plângem. Dar e greu, nu avem curent electric, nu avem semnal la telefon, prima aşezare umană se află la vreo 20 de kilometri de noi, fie la Borşa, fie la Cârlibaba", explică Ştefan Grec.

În ciuda greutăţilor, însă, cei doi soţi spun că nu şi-ar părăsi niciodată căminul. Înainte de a se pensiona, la începutul anilor '90, Ştefan Grec a făcut o lucrare la Sibiu, pentru Muzeul Naţional Brukenthal. „Am făcut şindrile pentru o biserică restaurată. Am avut şansa de a pleca cu totul acolo, să rămân angajat. Am preferat să mă întorc acasă la mine, în sălbăticie. Nimic însă nu se compară cu aerul curat de aici, cu liniştea mea, cu mulţumirea pe care o am în suflet că mă aflu printre obiectele dragi mie şi lângă baba mea", spune bătrânul meşter.

De altfel, cu toate că-i sunt parte din suflet toate rădăcinile adunate, el spune totuşi că „baba mea este cea mai dragă rădăcină". „Nevasta mea s-a născut aici, eu am venit de ginere acum vreo 40 de ani. Şi n-am mai plecat, pentru că mi-a fost drag de acest meleag. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ferit de boli, că dacă am păţi ceva nimeni nu ar afla. Nu avem cum chema o salvare, pentru că nu avem telefon, nici semnal", conchide Ştefan Grec. 

Moştenire pentru moroşeni şi bucovineni

Colecţia militară, altă mândrie a familiei

Colecţionarul nu ştie încă cui va lăsa moştenire lucrurile adunate într-o viaţă de om. „Am creat muzeul ăsta cu drag, din plăcere, nu pentru bani. Nu ştiu ce valoare poate avea. În orice caz, vreau să las moştenire toate aceste obiecte cuiva care să le păstreze cu drag. Şi să le lase mai departe, urmaşilor noştri din Maramureş şi Bucovina", îşi doreşte Ştefan Grec. Unicul copil al familiei s-a stins din viaţă în urmă cu şapte ani, lăsând multă durere în sufletele celor doi bătrâni. „Avem doi nepoţi, amândoi plecaţi de ani buni prin ţări străine, şi un strănepot. Şi acela-i departe. Am rămas singuri pe lume", recunoaşte bătrânul.

"Nu am modificat nimic la rădăcini, atâta doar că am adăugat câte un mic detaliu, cum ar fi ochii la rădăcinile care reprezintă câte un animal sau o faţă umană."
Ştefan Grec
colecţionar

40 de ani i-a luat lui Ştefan Grec să strângă cele peste 100 de rădăcini din muzeul din bătătură.

Numismatică, obiecte militare şi flori de mină

Pe lângă bogata colecţie de rădăcini, în care predomină mai ales cele de molid, Ştefan Grec a mai amenajat o cameră în care a expus diverse obiecte care le-au aparţinut soldaţilor căzuţi în cele două Războaie Mondiale. „Colindând munţii din zonă, am găsit fel de fel de obiecte militare: proiectile, grenade, căşti, măşti de gaze, chiar şi un binoclu. Mi-am spus că e păcat ca asemenea lucruri, care stau mărturie unor războaie, să se piardă. Le-am adunat şi pe acestea într-o colecţie militară", arată bărbatul.

Pe lângă sutele de rădăcini şi obiecte militare, bătrânul a colecţionat şi bancnote vechi, câteva zeci de ouă încondeiate din Maramureş şi Bucovina, precum şi flori de mină pe care le-a adunat din minele Baia Borşa şi Rodna Veche. „Turiştii care trec Prislopul, fie spre Maramureş, fie spre Bucovina, opresc şi la poarta mea. Le plac colecţiile mele, le apreciază. Au venit să mă viziteze chiar şi din Bucureşti şi din străinătate.Vestea circulă din gură-n gură", spune nea Ştefan. La intrarea în gospodărie, maramureşeanul a montat un trunchi subţire de molid, înalt de câţiva metri, format natural din două bucăţi, pe care a arborat steagurile României şi Uniunii Europene.

„Am numit acest trunchi «Dreptatea şi Strâmbăciunea», pentru că aşa cum o parte din trunchi s-a încolăcit în jurul celeilalte, la fel se întâmplă şi în viaţa asta. Nu toţi oamenii sunt drepţi şi cinstiţi. Unii preferă să trăiască pe spinarea altora, să se «încolăcească» în jurul lor, precum lemnul din faţa porţii", explică moş Ştefan.