Hingherii din Blăjel şi-au făcut cartier nou de bordeie

Într-o comună din judeţul Sibiu, câteva familii de rromi trăiesc la limita sărăciei extreme. Demersurile făcute pentru construirea unor locuinţe sociale a eşuat. Autorităţile sibiene nu au găsit soluţii spre a oferi adăpost pentru opt familii de rromi hingheri. Astfel, 28 de oameni vor petrece încă o iarnă sub pământ, acoperiţi cu celofane.

„Adevărul" a relatat, în luna februarie, cum, iarna trecută, şapte familii de hingheri îşi încropiseră, pe terenul unui cetăţean din comuna Blăjel, câteva bordeie la marginea drumului, îndurând temperaturi şi de -25 grade Celsius. Ca să nu se mai repete situaţia, edilul local şi consilierii comunali au făcut demersuri la Consiliul Judeţean şi la Prefectura Sibiu pentru construirea unor locuinţe sociale. Cum însă juriştii Consiliului Judeţean nu le-au putut încadra în paragrafele legii, proiectul s-a blocat. Nu s-a schimbat nimic, în afara faptului că acum nu mai vorbim de şapte familii, ci de opt. Speriaţi de frig, hingherii şi-au săpat bordeie sub coama unui deal. Bordeiele secolului XXI.

Citiţi şi:

GALERIE FOTO Cum se trăieşte în ultimul bordei din România

În zorii civilizaţiei

Cam la un kilometru distanţă de comuna Blăjel există o zonă colinară, cu păşuni şi culturi de porumb, căreia localnicii îi spun Continit. Acolo şi-au făcut rromii hingheri „locuinţele". Locuinţe este un mod de a spune, fiindcă de fapt sunt un fel de coteţe aşezate pe nişte gropi săpate un metru în pământ, cu dimensiuni de 3x3 metri. Cu te miri ce, hingherii au săpat în coama dealului, au înfipt nişte pari orizontal, i-au acoperit cu celofan, iar deasupra au pus brazde de pământ.

Articolul din 24 februarie, din „Adevărul“, a alertat autorităţile

Pe laterale au bătut câteva scânduri în cuie. În faţă, unii au atârnat un ţol în loc de uşă, alţii nişte uşi şi ferestre găsite aruncate la marginea drumului. Ba, unul mai grijuliu îşi pusese şi lacăt la uşă, nu care cumva să vină hoţii să-i fure averea! Înăuntru, pereţii erau tapetaţi cu macate murdare şi roase de vreme, iar pe pământul gol, pe o latură aranjaseră un pat din câteva boarfe, pe altă latură aşezând o sobă mică din fontă.

Cum nu săpaseră decât patru bordeie, e de înţeles că urmează să stea claie peste grămadă câte două familii în aceeaşi cămăruţă. La intrare, doi căţei jigăriţi pe post de cerberi se încurcau schelălăind în lanţurile priponite într-un ţăruş din lemn.

„Bordelele" sibiene

Marea familie a Băneilor, cum îi numesc sătenii din Blăjel pe hingherii lor, este compusă din 28 de persoane, adică 6 bărbaţi, 8 femei şi 14 copii (8 fete şi 6 băieţi). Cum era o zi însorită, jumătate dintre ei stăteau ciopor la poarta unui sătean, iar cealaltă jumătate era împrăştiată la lucru sau la cârciumile din comună. Cei de la poartă, unii aşezaţi, alţii cu copii în braţe, erau fericiţi că le dăduse gospodarul de pomană un godin. Pardalian Molfa (32 de ani), tată a patru copii, avea un aer mulţumit că tocmai terminaseră de construit bordeiele din deal.

Nu reuşea să le numească bordeie, le spunea „bordele". Vorbea repede şi puţin bâlbâit. „Numai acuma ne-am făcut bordelele, că anul trecut am stat la drum, la Roşca. Înainte însă, tot în Continit am stat, dar ne-au ars unii casele. Anul ăsta am făcut rânduială la deal, avem apă de spălat şi sobe. Când se face frig, lucrăm la pădure, aducem un car de lemne şi facem focul la copii", spune vesel Pardalian.

Fraţii mei, păsări călătoare...

De lângă Pardalian, femeile încep să vocifereze şi să se certe ca la uşa bordeiului. Cum cei de la Protecţia Copilului le speriaseră cândva că le iau plozii, acestea, cu orice străin ar fi stat de vorbă, tot aceeaşi placă o puneau. „Cum să-mi ia copiii mie? Avem ce trebuie de iarnă, avem să spălăm, avem pături. Pot să fiu oricât de săracă, nu dau copiii, că eu m-am necăjit să-i cresc. De ştiu că mă omor şi nu-i dau!", gesticulează, cu un puradel în braţe, Lucia Lăcătuş (30 de ani), mamă a patru copii.

Un pic „ciupit" de la câteva guri zdravene de palincă, starostele Banu Molfa (54 de ani) vorbeşte apăsat, ca să dea greutate cuvintelor: „Domnule dragă, eu am crescut nouă copii tot în bordeie şi nu i-am dat la nimeni. Fără ştiinţa mea nu se dă niciun copil. Am pleca şi noi, ca alţi fraţi de-ai noştri, prin Franţa, prin Spania, dar nu ne descurcăm şi nici documente n-avem toţi", zice Banu clătinându-se uşor pe picioare.

Autobuze sau containere pentru hingheri

Primarul Blăjelului, Toader Roman (54 de ani), este la al cincilea mandat. În ultimul an însă, „Cazul Blăjel" i-a cam albit părul. De un an se chinuieşte să rezolve problema locuinţelor pentru hingheri că „Doamne fereşte, vine o iarnă grea, moare vreunul, şi ce facem?", zice îngrijorat edilul. Ba, mai mult, deja Primăria nu mai are bani pentru ajutoarele sociale.

Văzând că au eşuat intervenţiile la Prefectură, Consiliul Judeţean, fundaţii etc., primarul încearcă o altă soluţie. „A rămas până la urmă să găsesc nişte containere, să duc o ofertă la Consiliul Judeţean şi să spun cât costă. Dar n-am găsit. Unele costau 4.500-5.000 de euro, adică mult. Acum am dat un anunţ pe internet în speranţa că poate găsesc nişte containere mai vechi, autobuze sau maşini dezafectate ca să le cumpăr la un preţ mai mic. Luna asta s-au gătat şi banii de ajutoare sociale şi cei de handicap. Ce-or să facă oamenii ăştia la iarnă?", se întreabă primarul.

"Juriştii Consiliului Judeţean n-au putut încadra din punct de vedere juridic alocarea de fonduri. Casele nu s-ar fi încadrat nici ca locuinţe sociale, nici ca locuinţe de necesitate."
Iulian Preda consilier Prefectura Sibiu

Birocraţia judeţeană nu are soluţii

Iulian Preda, consilier al Prefecturii Sibiu pe problemele rromilor, monitorizează „Cazul Blăjel" încă din 6 ianuarie 2010. „Din păcate, s-a blocat totul, deşi Consiliul Judeţean urma să ia hotărârea, în şedinţa de consiliu, pentru alocarea sumei de un miliard de lei vechi, necesari cumpărării materialelor de construcţie. O fundaţie din Austria urma să ridice voluntar acele locuinţe. Numai că juriştii Consiliului Judeţean n-au putut încadra din punct de vedere juridic această alocare de fonduri. Casele nu s-ar fi încadrat nici ca locuinţe sociale, pentru că n-ar fi îndeplinit criteriile de eligibilitate, nici ca locuinţe de necesitate. Acestea din urmă se aprobă şi se dau numai pe o perioadă de şase luni şi doar în cazuri de calamitate", spune consilierul. Aşadar, vorba lui Topârceanu, pentru hingherii din Blăjel, iarna care tocmai se apropie „nu-i decât o copie".