Ministrul Muncii: Este inadmisibil ca în România zilelor de azi violenţa domestică să se accentueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că violenţa domestică se accentuează în România, că încă persistă mentaitatea potrivit căreia "unde loveşte mama, creşte copilul" şi "dacă o femeie primeşte o palmă, ştie ea de ce".

"Este inadmisibil că în România zilelor de azi fenomenul violenţei domestice, în loc să se diminueze, se accentuează", a spus ministrul Mariana Câmpeanu, la conferinţa de lansare a unei campanii de prevenirea şi combaterea violenţei în familie, relatează agenţia Mediafax.

Potrivit ministrului, ceea ce trebuie să se schimbe în România în ceea ce priveşte fenomenul violenţei domestice este "mentalitatea".

"Încă persistă acea mentalitate potrivit căreia «unde loveşte mama, creşte copilul» şi «dacă o femeie primeşte o palmă, ştie ea de ce»", a spus Mariana Câmpeanu, acuzând atitudinea tolerantă a societăţii faţă de acest tip de agresiune.

Amploarea fenomenului este subevaluată, iar populaţia vizată este "o populaţie ascunsă", pentru că evenimentele se petrec în intimitatea familiei, de cele mai multe ori agresorul şi victima păstrând secretul asupra evenimentelor petrecute.

"Niciunul dintre noi nu suntem feriţi de trecutul nostru, iar în măsura în care copilăria noastră ne este afectată, şi viaţa de adult ne este afectată", a mai spus Mariana Câmpeanu, care a subliniat că în acest sens va insista foarte mult pe combaterea violenţei împotriva copiilor, "mai ales pentru că ei nu se pot apăra".

Violenţa domestică are mai multe forme, printre care agresiunea fizică, cea verbală, abuzurile sexuale, abuzurile emoţionale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, neglijenţa, dar şi privarea economică.

Campania se va desfăşura sub forma unor conferinţe care vor fi organizate în opt oraşe, respectiv Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Târgovişte, Sibiu, Cluj, Craiova, Timişoara şi a unei caravane intitulate "Toleranţă zero faţă de violenţa în familie", care va sta câte o zi în cele mai aglomerate locuri publice din 30 de localităţi din ţară, până în 20 decembrie.

Costul campaniei este de 934.761 de lei, echipa de proiect fiind formată din doi sociologi, doi experţi în protecţie socială, o echipă tehnică şi una de suport, precum şi un moderator şi un coordonator de campanie.



Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite