Ministrul Mediului “suflă şi-n iaurt” pentru proiectul Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că accidentul ecologic din 2000, de la Baia Mare, precum şi reacţia presei internaţionale, îl fac să trateze cu mare atenţia proiectul Roşia Montană.

În presa străină au apărut în ultimele zile mai multe materiale referitoare la evoluţia proiectului de exploatare minieră din Munţii Apuseni şi la disputele politice declanşate pe marginea acestei investiţii.

Acest fapt, precum şi accidentul produs în 2000 la un iaz de decantare din Baia Mare, l-au determinat pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely,  să spună că  el „suflă şi-n iaurt” când e vorba de acest subiect foarte controversat. 

"Voi propune Guvernului o hotărâre prin care să se acorde acordul de mediu doar în cazul în care voi avea siguranţa că investitorul va respecta cele mai bune practici în ceea ce priveşte mineritul, pentru a nu fi afectat mediul. Am cerut SC Roşia Montana Gold Corporation să respecte două condiţii importante: să reducă procentul de cianură până la un nivel care să nu mai fie poluant pentru natură, aşa cum se întâmplă şi în Suedia, şi să dea banii pentru renaturare, în primii ani de exploatare. Celelalte aspecte referitoare la partea economică a contractului nu se află în responsabilitatea Ministerului Mediului şi Pădurilor, ci a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri", a spus Borbély.

Borbely a anunţat că zilele următoare va avea mai multe întâlniri cu reprezentanţii investitorului, Roşia Montană Gold Corporation, şi le va cere să reducă la mai puţin de 5% concentraţia de cianură din iazul de decantare. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite