Ministerul Sănătăţii: Apa din piscine şi ştranduri poate provoca infecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii averizează că apa din piscine şi ştranduri poate cauza infecţii. Potrivit medicilor aceste infecţii se regăsesc cel mai des la nivelul pielii, ochilor şi urechilor, dar nu este exclusă nici apariţia infecţiilor de natură digestivă.

Cei mai expuşi infecţiilor sunt copiii, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imu­nitar deficitar, explică specialiştii. Persoanele care sesizează cel mai mic semn sau simptom de boală după ce au mers la piscină sau la ştrand sunt sfătuite să meargă imediat la medic pentru că toate aceste infecţii pot fi diagnosticate uşor.

"Apa din piscină şi ştranduri poate să fie o sursă de microorganisme infecţioase, precum bacterii, virusuri, paraziţi şi ciuperci care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecţii localizate, cel mai frecvent, la nivelul pielii, ochilor, urechilor şi tubului digestiv. Chiar şi în piscinele atent îngrijite există pericolul contactării anumitor infecţii, deoarece unii germeni sunt rezistenţi la produsele dezinfectante şi cele cu clor puse în apă", transmite Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat.

"Este recomandat ca scăldatul să fie făcut numai în spaţiile special amenajate şi care au autorizaţie sanitară valabilă şi de asemenea să fie respectate cu stricteţe regulile de igienă personală. Mai mult, trebuie evitată înghiţirea apei de piscină", se mai precizează în comunicat.

De asemenea, medicii au precizat că şi dezinfectanţii din apă pot provoca reacţii alergice la nivelul pielii, iritaţii la nivelul ochilor sau alte afecţiuni precum uscarea şi contractarea conjunctivei, dispariţia secreţiei lacrimale şi opacifierea corneii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite