Ministerul Educaţiei fentează universităţile mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii obţinuţi de la guvern în urma grevei nu se vor da pe lucrări prioritare sau pe proiecte de impact

Ministerul Educaţiei, pentru a primi o parte din cele 400 milioane de euro alocate învăţământului superior pentru infrastructură, universitarii au aflat, recent, de pe site-ul Ministerului Educaţiei cum se face împărţeala banilor. Nu pe proiecte, nu pe lucrări prioritare, ci pe baza unui criteriu arhicunoscut: mărimea universităţii. Altfel spus, "cu cât ai mai mulţi studenţi, cu-atât primeşti mai multe sute de euro".
Într-un document de lucru postat pe site-ul MEC, intitulat "Ghid de proiecte", scrie negru pe alb: "Suma de aproximativ 400 milioane de euro se repartizează pe universităţi pe baza numărului de studenţi, cursanţi, rezidenţi şi doctoranzi; pentru fiecare universitate a rezultat o sumă de referinţă". Cei mai mulţi bani, conform criteriului amintit, îi primeşte Universitatea "Politehnica" din Bucureşti: are 23.812 studenţi, cursanţi, doctoranzi etc. şi primeşte peste 29 milioane de euro. O urmează Universitatea din Bucureşti, cu 26.732.953 de euro, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca - 25.074.641 euro, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi - peste 19 milioane şi jumătate de euro şi ASE Bucureşti - 17.767.098 euro. Universităţile mici n-au cum să emită pretenţii: Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş nu primeşte nici a o suta parte din suma alocată Universităţii Bucureşti. Documentul mai conţine o informaţie preţioasă: universităţile îşi împart în această etapă nu 400 milioane de euro, ci 350 de milioane, restul alocându-se pentru un proiect iniţiat de Ministerul Educaţiei, intitulat "Platforme/Centre/Laboratoare de Formare şi Cercetare Interdisciplinară". Rectorilor nu le convine criteriul "mărimea facultăţii": "Eu am tot respectul pentru universităţile tradiţionale, numai că în sistemul de învăţământ e o mare încremenire, o mare inerţie. Universităţile înfiinţate după 1990 sunt mai dinamice.
Părerea mea este că împărţirea banilor trebuie să se facă strict în funcţie de proiecte, la modul general: cine are proiecte mai bune, acela ia mai mulţi bani", ne-a spus rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Lizica Mihuţ. "Ministrul educaţiei a precizat că fondurile se vor pune în mişcare în funcţie de proiecte, nu altfel.
Criteriul mărimii universităţii este necesar, dar nu suficient", ne-a spus Nicolae Dima, rectorul Universităţii Petroşani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite