Mii de copii din sectorul 4 dardaie in salile de clasa transformate in congelatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Inimaroiu nu a avut timp sa dea explicatii in legatura cu aceasta situatie

Mii de elevi si copii de gradinita din sectorul 4 al Capitalei sunt nevoiti sa dardaie in salile de clasa si sa stea la cursuri infofoliti. Scolile 100, 111, 190, Colegiul "Gheorghe Sincai", Gradinita 224 s-au transformat in congelatoare deoarece instalatiile de incalzire au fost distruse in aceasta vara, si pana acum, Primaria sectorului 4 nu a reusit sa puna la punct noile sisteme de incalzire. "S-au imbolnavit o gramada de copii din cauza frigului din salile de clasa. Pentru ca nu avem incalzire a fost nevoie sa solicitam inspectoratului scolar sa ne aprobe reducerea orelor la 35 de minute. Nu-i puteam tine pe copii 50 de minute in banci in frigul acesta", ne-a declarat directorul-adjunct al Scolii 190, Doru Badini. De la Scoala 100 am fost informati ca inca din luna mai a acestui au fost daramate sobele. Aici s-a refacut 70 la suta din noua instalatie de incalzire, dar lucrarile s-au oprit in luna septembrie. Am incercat sa obtinem o explicatie de la primarul Inimaroiu, dar de la cabinetul dansului am fost pasati la Directia de Administrare a Scolilor. "Pe baza unor acorduri verbale, inainte de alegeri, firma "Filip Construct" a intrat in scoli, a daramat sobele de teracota, a scos tevile de gaz si a inceput sa monteze calorifere si celelalte elemente necesare racordarii la centrala termica. Dupa alegeri, s-a schimbat conducerea primariei, iar firma respectiva a venit sa ne ceara banii pe lucrarile executate. Noi nu am putut face plati, deoarece nu exista nici un contract si s-au stopat lucrarile. Intarzierile legate de furnizarea agentului termic au aparut ca urmare a faptului ca s-au urmat etapele legale pentru executarea lucrarilor", ne-a declarat Dimitrie Lisnic, directorul responsabil cu administrarea scolilor din sectorul 4. Directorul sustine ca in cateva zile copiii vor avea caldura. Si la Scoala 113, la Gradinita 265 si la Colegiul "Miron Nicolescu" tot din sectorul 4 au fost intarzieri legate de furnizarea caldurii o data cu racirea vremii, acum situatia normalizandu-se.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite