Meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

VREME PREDOMINANT FRUMOASĂ

Presiunea va scădea în nordul şi în nord-estul continentului şi se vor izola nuclei ciclonici în nordul Arhipelagul Britanic, vestul Norvegiei, Ţările Baltice şi în nordul Rusiei. În sud-vest presiunea se va menţine ridicată, iar în sud-est va creşte uşor. La noi, aceasta va creşte îndeosebi în vest şi în sud, circulaţia va fi vestică şi nord-vestică, iar periferia unui front al depresiunii din Ţările Baltice, în deplasare peste Câmpia Rusă, va aduce mai mulţi nori în extremitatea nordică a ţării, unde vor fi condiţii ca, trecător, izolat, să plouă slab. În nordul Carpaţilor Orientali va fulgui. Vântul va mai prezenta ziua intensificări în nord-est şi la munte, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe Litoral.

MÂINE. Vremea se va încălzi. Cerul variabil va fi mai noros ziua la munte, iar noaptea şi în vest şi în nord-vest, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul slab şi moderat va prezenta intensificări în câmpia de Vest, Dobrogea şi în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni.

POIMÂINE. Vremea va continua să se încălzească. Cerul variabil va fi mai mult noros în vestul, centrul şi în nordul ţării, unde mai ales după-amiaza şi noaptea va ploua. În restul teritoriului va ploua slab, cu totul izolat. Vântul va mai prezenta intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite