Meteo: Zi ploioasă ca de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Presiunea va continua să scadă în cea mai mare parte a continentului, mai accentuat în sudul Arhipelagului Britanic, zonă unde vremea va fi puternic instabilă. În acelaşi timp, ciclonul mediteraneean format zilele trecute la adăpostul sudic al Munţilor Alpi se va deplasa foarte repede spre est.

Şi la noi, presiunea va continua să scadă. Circulaţia sud-vestică va aduce o masă de aer cald şi umed de origine mediteraneeană, iar un front va traversa teritoriul de la vest la est, aşa că, vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 13 grade. Local, va ploua ziua în estul şi sud-estul ţării, iar la noapte în vest, nord-vest şi în centru. La munte, precipitaţiile vor fi mixte. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metrul pătrat. Vântul moderat va prezenta intensificări în Câmpia de Vest, iar la munte va sufla tare.

Mâine

Vremea se va răci în centrul ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua, iar spre seară va fi lapoviţă şi ninsoare. La munte, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, va ploua noaptea. Vântul va viscoli ninsoarea la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade.

Poimâine

Vremea se va răci. Cerul va fi temporar noros, dar numai pe arii restrânse va ninge, respectiv în centrul şi nord-vestul ţării şi la munte. În sud şi în sud-est, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie. Vântul slab şi moderat va prezenta unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite