Meteo: Zi de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea continuă să crească în vestul, centrul continentului, dar şi în baziunul mediteraneean, unde vremea este predominant frumoasă, dar cu ceaţă noaptea şi dimineaţa în zonele joase şi pe văi, care izolat persistă. În acelaşi timp, în nord şi în est, de la Capul Nord, peste Câmpia Rusă, până în nordul Mării Caspice, presiunea este scăzută, iar temperatura mai puţin ridicată.

La noi, presiunea va creşte, iar circulaţia nord-vestică va aduce masă de aer de origine oceanică şi mai puţin rece. Aşa că cerul va fi variabil, ceva mai noros ziua în est şi în sud-est, unde izolat vor cădea precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar la munte predominant sub formă de ninsoare. Vântul va prezenta intensificări pe crestele montane înalte. Dimineaţa, în zonele joase din vest şi centru se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime, între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni.

MÂINE

Cerul va fi variabil, ceva mai noros ziua în estul şi în sud-estul ţării, unde izolat vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla puţin mai tare la munte. Dimineaţa, în vest şi în centru, izolat se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime, între -4 şi 4 grade.

POIMÂINE

Vremea se va încălzi uşor. Presiunea ridicată şi circulaţia în general slabă dinspre nord-vest vor caracteriza vremea predominant frumoasă, dar cu ceaţă noaptea şi dimineaţa în zonele joase şi pe văile munţilor. Temperaturile maxime, mai ridicate decât mediile multianuale, vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime, de noaptea spre dimineaţa, între  -4 şi 4 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite