Meteo: Vreme mohorâtă de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile azi
Temperaturile azi

Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în nordul şi în estul continentului, dar şi în bazinul estic al Mării Mediterane, unde la înălţime este o masă de aer rece care determină vremea instabilă.

Un front atmosferic la nord de ţara noastră face legătura între depresiunea islandeză şi un nucleu depresionar din nord. În sud-vest, presiunea se menţine ridicată, iar în vest va creşte. În ţara noastră, presiunea va scădea, iar frontul amintit, în coborâre spre sud, va aduce multă nebulozitate, în timp ce frontul zilei de ieri va fi în centrul Mării Negre. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab ziua, local, în jumătatea de nord a ţării, iar noaptea, pe arii restrânse în centru, în est şi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.

Mâine

Vremea se va răci. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în exteriorul Arcului Carpatic, iar ziua, şi în restul teritoriului. Vântul, moderat, va prezenta intensificări la munte, unde precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade.   

Poimâine

Vremea va fi rece, îndeosebi noaptea şi dimineaţa. Cerul, variabil, va fi ceva mai noros în estul ţării, unde va ploua slab. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite