Meteo: Vreme instabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea se va menţine scăzută  în vestul, sud-vestul şi în centrul continentului, unde coborâtă latitudinal este extinsă Depresiunea Islandeză, care determină vremea instabilă în condiţiile unei circulaţii polar-întoarsă ajunsă până în bazinul central-nordic al Mării Mediterane, unde la adăpostul Munţilor Alpi s-a generat o zonă depresionară.

Totodată, ciclonul din Peninsula Balcanică se va deplasa spre vestul Mării Negre, de unde, din cauza presiunii ridicate din Câmpia Rusă, va avea o mişcare retrogradă, spre vestul Ucrainei. În această structură, la noi, cerul va prezenta temporar înnorări accentuate în estul, nordul şi în centrul ţării, unde îndeosebi ziua va ploua. Izolat, la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, va ploua pe arii restrânse la noapte. Vântul va sufla tare în sudul, centrul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai ridicate în Lunca Dunării, până la 22 de grade.

Mâine

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta temporar înnorări accentuate şi pe arii relativ extinse va ploua, mai ales cu caracter de aversă. La munte, izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul slab, dar moderat în est va prezenta intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Maximele vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade.

Poimâine

Vremea în general instabilă se va menţine. Cerul va fi mai mult noros în nordul, centrul şi în vestul ţării, unde pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi va ploua, mai ales după-amiaza. Vântul slab şi moderat va prezenta intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 21 de grade.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite