Meteo: Vreme frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depresiunea islandeză, din care s-a desprins un nucleu în nordul Europei Centrale, se menţine extinsă în nord‑vestul continentului, unde vremea este instabilă.

În rest, îndeosebi în sud, unde se va extinde prelungirea anticiclonului azoric, precum şi în zona ţărilor baltice şi în nordul Câmpiei Ruse, presiunea va continua să crească. Şi la noi presiunea va mai creşte uşor, iar circulaţia nordică va aduce masă de aer continental-polar. Aşa că vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa. Cerul variabil, mai mult senin, va prezenta temporar înnorări mai accentuate după-amiaza la munte, unde trecător, izolat, va ploua slab. Vântul abia va adia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade.

Mâine

Vremea se va menţine predominant frumoasă, cu cerul variabil, mai mult senin, noaptea. Înnorări ceva mai accentuate se vor produce după-amiaza la munte, unde izolat, trecător, va ploua slab. Vântul, în general slab, aproape că nu se va simţi în sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade.

Poimâine

Vremea se va încălzi în toată ţara, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, iar minimele  între 12 şi 21 de grade. Cerul variabil va prezenta înnorări mai accentuate după-amiaza la munte, iar noaptea în vestul ţării, unde pe arii restrânse va ploua.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite