Meteo: Vreme caldă pentru această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depresiunea nord-atlantică, coborâtă latitudinal, se menţine extinsă peste vestul, nord-vestul şi nordul continentului. În sud-est şi în Câmpia Rusă, dar şi în Peninsula Iberică, presiunea este ridicată.

În zona geografică a ţării noastre, la valori mai ridicate decât media multianuală, presiunea nu va suferi modificări însemnate, iar circulaţia va fi slabă, dinspre sud-vest şi sud. Vremea va fi caldă pentru această dată, îndeosebi în vestul ţării şi în zonele de deal, dar şi închisă, local cu ceaţă în zonele extra-carpatice, asociată izolat cu burniţă.

În restul teritoriului, îndeosebi la noapte, local, va ploua slab, iar dimineaţa, izolat, se va produce ceaţă. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade.

Mâine

Vremea va fi în general închisă. În vestul şi în nord-vestul ţării, trecător, va ploua slab. În celelalte zone, local, se va produce ceaţă, asociată izolat cu burniţă. În nordul Carpaţilor Orientali, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade.

Poimâine

Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi în nordul ţării, unde, local, trecător, va ploua slab. La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. În sud şi în sud-est, pe arii restrânse, se va produce ceaţă. Maximele vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite