Meteo: Vreme caldă pentru această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

 Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în vestul continentului, precum şi în bazinul vestic al Mării Mediterane, unde va fi extinsă depresiunea islandeză, iar vremea va fi instabilă.

Dacă în Europa Atlantică circulaţia aerului va fi intensă dinspre nord, de unde va pătrunde masă de aer rece, în sud-est, circulaţia va fi predominant sudică, iar masa de aer, caldă şi nu prea umedă. La noi, presiunea va creşte, ceea ce va ţine departe fronturile atmosferice, iar în plan vertical, mişcările aerului vor fi descendente. În aceste condiţii, fronturile vor fi departe în Europa Centrală, iar vremea se va menţine deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării şi predominant frumoasă. Maximele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade. Dimineaţa, în zonele joase, îndeosebi din sud şi din est, local, se va produce ceaţă.

Mâine

Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Maximele vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar minimele, între 2 şi 12 grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa se va produce ceaţă, posibil asociată cu burniţă.

Poimâine

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 13 şi 21 de grade. Cerul va fi mai noros decât în ziua precedentă şi, local, va ploua trecător în aproape toată ţara. Vântul, slab şi moderat, va prezenta intensificări la munte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite