Meteo: Vreme caldă, cu ploi scurte de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

 În locul Depresiunii Islandeze, presiunea va creşte, în timp ce aceasta, coborâtă mult latitudinal, se menţine în vestul şi în centrul continentului, cu tendinţa de extindere spre sudul Mării Baltice.

Ciclonul mediteraneean de la sudul Munţilor Alpi, în deplasare spre nord-est, peste Câmpia Panonică, va fi blocat de creşterea presiunii în zona Câmpiei Ruse şi în sudul Finlandei. La noi, presiunea va scădea, iar circulaţia sudică va aduce masă de aer cald. Cerul va prezenta temporar înnorări accentuate şi va ploua local la munte, în vestul, centrul şi în nordul ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 25 de grade.

MÂINE

Vremea deosebit de caldă pentru această dată va deveni instabilă începând din vestul ţării. Cerul va prezenta temporar înnorări accentuate şi va ploua pe arii extinse. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade, mai scăzute în vestul extrem.

POIMÂINE

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul variabil va prezenta înnorări mai accentuate ziua în estul ţării, unde, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali, trecător va ploua slab, ca vara. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, dar cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 25 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite