Meteo: Vin ploile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Presiunea atmosferică va continua să scadă în sud-vestul şi în sudul continentului, unde este coborâtă depresiunea islandeză, din care, la adăpostul Munţilor Alpi, s-au generat cicloni mediteraneeni, în deplasare spre est, peste Câmpia Panonică.

În restul continentului, presiunea va creşte, iar circulaţia nordică şi estică antrenează masă de aer rece, care ajunge în Europa Centrală. La noi, presiunea va continua să scadă. Cerul va fi mai mult noros în vestul, în centrul şi în nordul ţării, unde, îndeosebi ziua, vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ploaie. În celelalte zone, cerul va fi temporar noros şi va ploua local. La munte, precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltă vântul va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 20 grade.

Mâine

Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros ziua în vestul şi în sud-vestul ţării, unde, pe arii restrânse, va ploua slab. Noaptea vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în jumătatea de nord a ţării. Maximele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

Poimâine

Vremea va fi în general închisă. Vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Moldova, de ninsoare, lapoviţă şi ploaie în Maramureş şi la munte şi de ploaie în celelalte zone. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai scăzute în nord-est, unde vor fi predominant negative.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite