Meteo: Temperatura e în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Dacă ziua, presiunea va scădea în cea mai mare parte a continentului, iar circulaţia aerului se va menţine vestică în nord, unde temperatura va fi mai puţin scăzută, şi nord-estică şi estică în est şi în sud-est, unde masa de aer va fi mai rece, noaptea, presiunea va continua să crească în sud-vest şi în centru, dar şi în sud-est, inclusiv în zona Peninsulei Balcanice.

Ţara noastră se va afla la contactul dintre presiunea mai scăzută din zona Mării Negre şi mai ridicată din vestul continentului, situaţie în care cerul va fi temporar noros. Va ninge slab, mai ales ziua, pe arii relativ extinse în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte şi local în restul teritoriului. În Banat şi în Crişana, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Vântul va prezenta unele intensificări la munte în vest, nord şi izolat în celelalte zone. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între -3 grade în depresiuni şi în nordul Moldovei şi 9 grade în Banat şi Crişana şi minime, între -10 şi -2 grade.

Mâine

Vremea se va încălzi uşor, iar cerul va fi temporar noros. Vor cădea precipitaţii slabe, ziua sub formă de ninsoare pe arii restrânse la munte şi în estul ţării, iar noaptea, mixte în Transilvania şi Moldova şi predominant sub formă de ploaie în Maramureş, Crişana şi Banat, dar local şi în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime, între -6 şi 2 grade.

Poimâine

Vremea va continua să se încălzească uşor. Local vor cădea precipitaţii slabe în nordul, centrul şi estul ţării şi izolat în restul teritoriului, mai ales sub formă de ploaie, iar în zona de munte şi noaptea şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul moderat va prezenta intensificări în majoritatea zonelor ţării, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime, între -5 şi 3 grade.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite