Meteo: Azi, vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea va continua să scadă în vestul şi centrul continentului, iar sistemul frontal al zilei de ieri se va deplasa uşor spre est şi va fi activ din zona insulelor Azore, peste Peninsula Iberică, Franţa, Germania, Polonia, Ţările Baltice, Finlanda şi estul Peninsulei Scandinavice.

 În estul şi sud-estul, dar şi în bazinul  Mării Mediterane, chiar dacă va scădea uşor, presiunea se menţine peste valorile medii multianuale, iar în vestul Arhipelagului Britanic va creşte. La noi, presiunea  ridicată şi circulaţia în general slabă, din vestul până în interiorul arcului carpatic şi din nord-est în exterior, vor determina înnorări ceva mai accentuate după-amiază şi în prima parte a nopţii la munte şi în sud-est, unde trecător va ploua pe arii restrânse. Vântul se va simţi ceva mai mult în Moldova, sudul Moldovei şi în Bărăgan. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 30 de grade.

SÂMBĂTĂ

Vremea se încălzeşte. Dacă în nordul continentului presiunea va continua să scadă, în vest, aceasta va creşte, situaţie în care frontul zilei de vineri se va deplasa spre est. Aşa că, la noi, ziua va ploua slab, izolat la  munte şi în sud, iar noaptea, pe arii relativ extinse în vest, centrul şi nordul ţării. Ploile, mai ales aversele, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade.

DUMINICĂ

Zi de vară. Cerul va  prezenta înnorări accentuate şi va ploua pe arii extinse în sud-vest şi centru, unde cantităţile de apă vor fi însemnate, dar local şi  în restul teritoriului. La munte, precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile maxime
vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite