Meteo:Vreme rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile azi
Temperaturile azi

Depresiunea islandeză se menţine extinsă în nord-estul Oceanului Atlantic şi este foarte activă în Europa Vestică, coborâtă latitudinal până în vestul bazinului Mării Mediterane.

Pe unul dintre fronturile ei reci, s-a format un ciclon în Golful Marsiliei, care din cauza presiunii mai ridicate din faţă înaintează foarte încet. În restul continentului, presiunea este ridicată, exceptând estul Câmpiei Ruse, unde este ceva mai scăzută. La noi, presiunea se menţine ridicată, circulaţia slabă, iar masa de aer nu se schimbă, situaţie în care vremea va fi rece. Cerul, variabil, la deal şi la munte, va fi ceva mai noros, în zonele joase din estul, sudul şi din centrul ţării, unde local se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade.

Mâine

Vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil la deal, la munte şi în vestul ţării, dar în zonele joase din est, sud şi din centru îndeosebi dimineaţa, local se va produce ceaţă, asociată cu burniţă sau cu fulguială. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade.

Poimâine

Vremea va fi tot rece, cu cerul variabil la deal şi la munte, dar în zonele joase din exteriorul arcului carpatic şi din centrul ţării, dimineaţa, local, se va produce ceaţă, posibil asociată cu burniţă sau cu fulguială. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite