Meditaţiile înghit un salariu mediu pe economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt aproape patru luni până la începerea examenelor naţionale în învăţământul preuniversitar. Părinţii care nu şi-au dat copiii la meditaţii de la începutul anului şcolar caută

Mai sunt aproape patru luni până la începerea examenelor naţionale în învăţământul preuniversitar. Părinţii care nu şi-au dat copiii la meditaţii de la începutul anului şcolar caută să "îngraşe porcul în Ajun". Pentru o familie cu doi copii, ambii în clase terminale (a VIII-a sau a XII-a), pregătirea în particular a copiilor poate afecta serios bugetul familial. Meditarea fiecărui copil la trei materii, de regulă română, matematică şi o limbă străină, costă, în medie, 4 milioane pe lună. Cumulat, pentru cei doi învăţăcei suma de plată depăşeşte un salariu mediu pe economie, adică aproximativ 7,7 milioane pe lună.
Jumătate dintr-o clasă, la meditatori
"Numărul de ore alocat unei anumite materii nu este suficient pentru a transmite toate informaţiile prevăzute în programă. În plus, o clasă are foarte mulţi elevi, astfel că o evaluare individuală a cunoştinţelor elevilor este greu de realizat", ne-a declarat Florica Maria Puşcaş, directorul general al Colegiului Bănăţean din Timişoara. Astfel, apare nevoia părinţilor de a avea o persoană care să supravegheze îndeaproape copilul şi să îi raporteze progresele sau lipsurile acestuia. "La clasa a opta, peste jumătate din elevi iau meditaţii, dar nu cu profesorii de la clasă, deoarece am interzis acest lucru. De regulă, elevii fac progrese mari după ce încep să înveţe şi în particular", ne-a precizat Radu Cihodariu, directorul şcolii nr. 195 din Capitală.
Vedetele au intrat pe piaţa meditaţiilor
Pe "piaţa meditaţiilor", oferta este bogată: de la engleză, franceză, română şi matematică şi până la creativitate, expresivitate, pian, acordeon şi clarinet. Pentru că preţurile nu sunt exagerate şi de cele mai multe ori profesorul este dispus să vină la domiciliul elevului, aceste oferte fac o concurenţă serioasă pentru centrele specializate de pregătire. Rubricile de anunţuri din ziare şi de pe net sunt pline de oferte. Printre ofertanţi, şi vedete. Cei interesaţi de ore de pian pot studia împreună cu instrumentistul formaţiei No-Comment, Răzvan. Cei interesaţi de clarinet, acordeon sau orgă pot studia alături de un fost membru al Rapsodiei Române, iar cei interesaţi de spaniola autentică se pot cufunda în studiu alături de un profesor care a locuit mai mulţi ani în Cuba.

TARIFE
MATERIE TARIFE/şedinţă
1. ROMÂN? 20-50 LEI
2. MATEMATIC? 30- 60 LEI
3. ENGLEZ? clasele I-VIII 25-30 LEI
4. ENGLEZ? pentru facultate/Toefl 50-60 LEI
5. PIAN / CHITAR? / ACORDEON 20-30 LEI
6. CREATIVITATE şI EXPRESIVITATE
(JURNALISM) 30 -50 LEI

Cum se impozitează meditaţiile
Meditaţiile se impozitează cu 16%, iar raportarea se face anual. Dacă profesorul declară că a avut venituri din activităţi independente, este obligat să completeze declaraţia fiscală anuală şi să anunţe suma provenită din aceste activităţi. În caz contrar, declaraţia fiscală este completată de către angajator în numele profesorului cu sumele provenite din veniturile salariale.
Sursa: ANAF

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite