VIDEO Mama socială, la post 24 de ore pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recrutarea pentru această meserie durează şapte luni, iar şcolarizarea – doi ani. Salariul e peste media pe economie, iar la pensie beneficiile sunt importante: o casă şi acoperirea diferenţei între nivelul pensiei şi 60% din ultimul venit realizat. 

Organizaţia SOS Satele Copiilor România funcţionează încă din 1996 şi este una dintre primele ONG-uri care se ocupă de creşterea şi educarea copiilor proveniţi din sistemul de protecţie socială. La sediul din Calea Floreasca nr. 165 din Bucureşti, organizaţia are zece case unde zece mame sociale îngrijesc 40 de copii. O altă casă urmează să fie deschisă, astfel că asociaţia are nevoie de mână de lucru. Procesul de recrutare a început deja, cu atât mai mult cu cât, în 2014, trei mame sociale, primele din contingent, urmează să iasă la pensie în campusurile din Bucureşti, Cisnădie (Sibiu) şi Hemeiuşi (Bacău).   
 
Selecţia durează şapte luni

„Procesul de selecţie nu este unul obişnuit. Durează cam şase-şapte luni. Căutăm persoane care să-şi asume maternitatea socială, să accepte să locuiască în campus alături de copii, să fie flexibilă şi să nu aibă un istoric de familie încărcat", a explicat Claudia Ştefănescu, specialist în recrutare în cadrul organizaţiei. Ea a adăugat că pentru fiecare job scos la concurs primesc aproximativ 100 de CV-uri din care aleg doar o candidată: „Odată aleasă, i se face contract de muncă şi apoi intră într-un proces de şcolarizare de doi ani ale cărei cheltuieli sunt suportate de organizaţie. Am avut şi cazuri în care la capătul celor doi ani angajata ne-a spus „îmi pare rău, nu pot să preiau casa".

Alte calităţi cerute sunt hărnicia, onestitatea şi dăruirea. Salariul pe care îl va primi mama socială depăşeşte salariul mediu net pe economie (aproximativ 1.500 de lei pe lună - n.r.). După încheierea şcolarizării, mama socială urmează un stagiu de practică pe lângă o persoană cu experienţă pentru ca apoi să preia cheile unei case cu tot cu copii. „Ea va trebui să ştie să gestioneze cum trebuie un buget care include casă, masă, cheltuieli cu rechizitele, cu medicamentele, bani pentru care va da socoteală la finalul fiecărei luni", a afirmat Claudia Ştefănescu.  Mărimea bugetului depinde de numărul de copii pe care mama îi are în grijă. „70% din buget e acoperit de Federaţia SOS Kinderdorf International (asociaţia mamă din Austria - n.r.), iar 30% provine din subvenţii de stat şi sponsorizări locale", a spus Claudia Ştefănescu. 

Una dintre casele organizaţiei SOS Satele Copiilor România

Mama socială are dreptul să primească vizita rudelor ei, dar nu poate părăsi campusul decât pentru a participa la cursuri de perfecţionare sau în cazul în care are o problemă de sănătate. În semn de recunoaştere a efortului făcut în această meserie, după ieşirea la pensie, organizaţia asigură mamei sociale o casă, în caz că aceasta nu are una, şi suportă din bugetul propriu diferenţa între nivelul pensiei şi 60% din ultimul venit realizat.  

Luminiţa Mărăcineanu, 50 de ani, e una dintre mamele sociale cu vechime în campusul din Bucureşti al Organizaţiei SOS Satele Copiilor. În ultimii 15 ani, mama Lumi, aşa cum îi spun copiii, a crescut mai multe generaţii de orfani sau de prichindei proveniţi din familii dezorganizate. „Îmi doream să lucrez cu copii. În 1996 erau foarte multe probleme. Am văzut un anunţ de recrutare la TV şi mi-am zis să încerc", spune ea. Nu a ştiut de la început că această meserie i se potriveşte, dar timpul a demonstrat că e făcută pentru un astfel de job. „La noi vin copii cu probleme emoţionale, iar echilibrul emoţional e cel mai important şi se reface cel mai greu".

image

Ce a ajutat-o să devină o mamă socială exemplară în condiţiile în care nu avea experienţa propriilor copii?  „E bine să te pui în locul celorlalţi. Nu e deloc uşor, dar dacă îţi place găseşti resurse". Mama Lumi are acum în grijă trei copii cu vârste de până la 7 ani şi mai aşteaptă alţi trei. Spune că cel mai greu i-a fost cu o grupă de copii adolescenţi care schimbaseră mai multe mame sociale din diverse motive.  Pentru fiecare copil spală, calcă, găteşte, îi ajută la teme şi îi oblojeşte atunci când sunt bolnavi.

image

Din când în când, la curăţenie, o mai ajută o asistentă familială pentru că o casă cu etaj nu e uşor de lustruit. Sărbătorile, weekendurile, excursiile, mama Lumi le petrece tot împreună cu cei mici. Când simte că nu mai poate, îşi ia câteva zile libere, dar nu mai mult de patru-cinci pe lună. În acest răstimp, copiii pe care îi are în grijă sunt daţi în grija unei alte mame sociale. Profesia de părinte social a fost inclusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România în 2006.  Rolul părintelui social e de a îngriji pe o perioadă de timp determinată copii aflaţi în situaţii de risc până când ei se pot întoarce în familia biologică.

"Asistenta maternală creşte copilul până la 2 ani, mama socială îl preia după această vârstă şi îl duce până la adolescenţă. ''
Claudia Ştefănescu specialist recrutare

1946, anul înfiinţării

Federaţia SOS Kinderdorf Internaţional a fost înfiinţată în 1946 de medicul austriac Hermann Gmeiner, care a căutat o soluţie pentru a ajuta orfanii rămaşi în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Astăzi e prezentă în 132 de ţări, oferind 1.800 de programe şi servicii la peste un milion de beneficiari.

Copiii aleg cu cine vor să stea

Deşi poate părea simplu, în fapt cei mici sunt cei care decid cu cine vor să stea. Cea mai bună perioadă de inserţie a copiilor sunt Sărbătorile. De Paşte sau de Crăciun legăturile se pot stabili mai uşor. „Nu vin copiii cu trăistuţa şi le spunem: de azi înainte aici vei sta, ea e mama ta şi va avea grijă de tine", a explicat Claudia Ştefănescu. Copiii nu sunt obligaţi să-i spună mamă celei care are grijă de ei. Cei mici vin prin direcţiile de protecţie a copilului, iar legăturile cu familia biologică sunt încurajate.  „Un părinte biologic, oricât de rău e el, e părinte şi nu poţi spune copilului că nu-l mai poate vedea. Noi explicăm copiilor că, la un moment dat, familia aceea a avut o problemă şi a fost ajutată pentru a o depăşi", a spus mama Lumi.

546 de lei pe lună pentru fiecare copil este bugetul pe care îl are de administrat o mamă socială.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite