Mai multe femei decât bărbaţi, pe net, în patru ţări europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva
Arhiva

În Finlanda, Franţa, Irlanda şi Estonia, procentul femeilor care folosesc internetul îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor, potrivit datelor International Telecommunication Union (ITU).

În mod obişnuit, numărul bărbaţilor care folosesc netul este mai mare decât cel al femeilor, după cum procentul internauţilor cu grad ridicat de instruire este superior ratei celor cu studii medii, iar tinerii îi copleşesc numeric pe cei mai în vârstă. 

Există însă câteva ţări unde prima regulă nu se respectă, arată statisticile publicate de ITU, pe baza informaţiilor Eurostat şi a datelor naţionale obţinute pentru intervalul 2008 - 2010.  

În Europa, procentul femeilor internaute din totalul femeilor îl depăşeşte pe cel al internauţilor în patru ţări: Finlanda, Franţa, Irlanda şi Estonia. Diferenţa este mică, oscilând între 1 şi 2 procente.

Diferenţe semnificative, în favoarea bărbaţilor, apar în cazul Austriei (aproximativ 11 procente), Elveţia,  Luxemburg, Italia şi Grecia (circa 9 procente). Adică, în cazul Austriei, folosesc netul aproape 80% din bărbaţi şi numai 68% din femei.

Dă click pe imagine pentru a mări!

image

În lume, Marocul este statul ce înregistrează cea mai mare discrepanţă de gen în folosirea netului: doar 50% din femei navighează în reţea, pe când în rândul bărbaţilor folosirea netului este răspândită în proporţie de 74%.

O diferenţă de 20 de procente, tot în favoarea bărbaţilor, apare în Turcia, urmată de Azerbaidjan, cu aproape 13 procente. 

În tabelul statelor non-UE, Bahrain şi Thailanda sunt singurele ţări unde femeile sunt prezente în procent mai mare pe net decât bărbaţii. Cea mai mare diferenţă în favoarea femeilor apare în Bahrain, unde folosesc netul puţin peste 60% din femei şi numai 48% din bărbaţi. În Thailanda, femeile i-au luat cu un procent pe bărbaţi, iar în Noua Zeelandă şi Honduras procentele sunt egale. 

Dă click pe imagine pentru a mări!

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite