MS: Medicii de familie vor elibera de marţi reţete compensate şi trimiteri. Au renunţat la protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cseke Attila
Cseke Attila

Reprezentanţii medicilor de familie l-au informat, vineri, pe ministrul Sănătăţii Cseke Attila că le recomandă doctorilor să depună dosarele pentru semnarea contractelor, se rată într-un comunicat al ministerului.

Prin urmare, de marţi medicii vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi trimiteri către cabinetele medicilor de specialitate.

"Salut decizia medicilor de familie şi le mulţumesc pentru dialogul pe care l-am purtat în aceste săptămâni şi pentru faptul că au ales să se gândească în primul rând la pacienţii lor, aşa cum le-am solicitat în toate întâlnirile noastre. Sunt conştient că asistenţa medicală primară reprezintă un capitol important în sistemul de sănătate şi vom sprijini mai mult acest sector", a declarat ministrul Cseke Attila, citat în comunicat.

Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, 50% dintre medicii de familie deja au semnat cu noi actele adiţionale.

Medicii de familie, au declarat că cifra prezentată de şeful CNAS nu este una reală şi că numărul celor celor care au semnat noul contract cadru cu CNSAS e mult mai mic.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite