Lecţii de responsabilitate socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federația Junior Chamber International (JCI) România, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, alături de Asociația "Institutul pentru Politici Sociale" anunță organizarea primei serii de workshop-uri adresate membrilor Rețelei RSC, dar și altor organizații interesate de promovarea dialogului social - „Parteneriate sustenabile și bune practici în responsabilitatea socială" în cadrul proiectu

Evenimentul este dedicat următoarelor categorii de participanţi: reprezentanţi ai patronatelor, sindicate, asociaţii de IMM-uri, camere de comerţ, organizaţii ale societaţii civile.

În continuarea demersului de promovare și susținere a inițiativelor pentru responsabilizarea organizațiilor din punct de vedere social, dar și de creare a unui cadru de relaționare și transfer de cunoștințe, workshop-urile vor fi susținute de vorbitori consacrați din domeniul responsabilității sociale - autori de cărți, lectori, profesori universitari, responsabili RSC din corporații: Conf. univ. dr. Dumitru Borțun (Profesor în cadrul SNSPA), Lector univ. dr. Camelia Crișan (Profesor în cadrul SNSPA), Cristina Horia (Director Executiv, Fundația Sensiblu), Luminița Oprea (Autorul cărții "Responsabilitate Socială Corporatistă"), Dragoș Dehelean (Coordonator al portalului web ResponsabilitateSociala.ro), Cristian Ducu (Membru fondator al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată), Asist. univ. drd. Alin Stancu (Profesor în cadrul ASE București).

Seria de workshop-uri pe tema „Parteneriate sustenabile și bune practici în responsabilitatea socială" se va desfășura pe litoralul romanesc (Stațiunea Mamaia) și va include 8 workshop-uri (câte un workshop adresat fiecărei regiuni de dezvoltare), după cum urmează:

- 11 - 14 august - Regiunile de dezvoltare Centru (Sibiu), Nord-Vest (Cluj-Napoca), Nord-Est (Iaș) - vor avea loc trei workshop-uri în paralel;
- 18 - 21 august - Regiunile de dezvoltare Vest (Timișoara), Sud-Vest (Craiova), Sud-Est (Constanța) - vor avea loc trei workshop-uri în paralel;
- 25 - 28 august - Regiunile de dezvoltare Sud (Ploiești) si București-Ilfov - vor avea loc două workshop-uri în paralel.

Seminariile vor se for desfăşura pe următoarea structură:

- RSC - De la teorie la practică;
- Rolul diferitelor tipuri de organizații în promovarea responsabilității sociale;
- Dialogul social. Identificarea și implicarea stakeholderilor;
- Caracteristicile unui parteneriat de succes. Condiții de sustenabilitate;
- Tipuri de proiecte dezvoltate în parteneriat. Studii de caz;
- Criterii și indicatori pentru selecția bunelor practici pe tipologii de parteneriate și proiecte.

Participarea la workshop este gratuită, organizatorii asigurând în același timp cazarea și masa pentru participanți, precum și decontarea cheltuielilor de transport. Detalii pe http://www.actionamresponsabil.ro/evenimente/serie-workshop-august-2011.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite