La Ministerul Muncii se reiau discuţiile pe legile speciale ale pieţei muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintelui CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu
Preşedintelui CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu

Reprezentanţii sindicatelor, patronatelor şi cei ai guvernului reiau, miercuri, la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), discuţiile şi negocierile privind legile speciale ale pieţei muncii.

Potrivit preşedintelui CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, legile care reglementează dialogul social sunt chiar mai importante decât Codul Muncii, iar o concepţie unitară a acestora va fi în beneficiul viitoarei structuri legislative. El a afăcut această declaraţie la sfârşitul lunii decembrie, după prima întâlnire a Comisiei tripartite.

Cele cinci legi care vor sta la baza reglementării relaţiilor de muncă sunt: Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Legea contractelor colective de muncă, Legea conflictelor colective de muncă şi Legea Consiliului Economic şi Social (CES).

Nu s-a stabilit deocamdată dacă cele cinci legi ale dialogului social vor fi finalizate sub forma unui pachet sau vor fi independente, informează Agerpres.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite