Ultimele știri ⏱️Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Cristina Liberis : „ Jurnalistul de război are nevoie de mult sânge rece“

adevarul

Publicat: 24.06.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 10:26

Ziarista de televiziune Cristina Liberis spune că experienţa din zonele de conflict a făcut-o să trăiască fiecare zi ca şi când ar fi ultima.Jurnalismul atrage anual sute de tineri care visează să devină vedete peste noapte. Statisticile arată însă că meseria de ziarist este una dintre cele mai riscante, mai ales în zonele de conflict.

Cristina Liberis (41 de ani) este corespondent de război pentru Televiziunea Română şi lucrează în mass-media din 1993. Atunci a dat concurs pentru un post de reporter la Televiziunea „SOTI”. Lucrează ca jurnalist în zonele de conflict din 1998, când a transmis pentru prima dată dintr-o zonă de război.

Norocul ei a fost că, în timpul războiului din Kosovo, niciunul dintre colegii ei care voiau să plece în fosta Iugoslavie nu era disponibil. Aşa a plecat ea. „Am stat vreo două săptămâni în acea deplasare. Pentru că reacţia din partea telespectatorilor a fost bună, şefii mei au fost mulţumiţi. Totul a fost curat, obiectiv, fără impresii personale. Acurateţea şi obiectivitatea contează foarte mult în astfel de momente”, arată Cristina Liberis. Au urmat şi alte deplasări.

Telespectatorul, pe primul loc

Ziarista spune că a fi jurnalist de război nu înseamnă numai să îmbraci o vestă antiglonţ şi să te lauzi cu faptul că ai ajuns într-o zonă de conflict.

„Îţi trebuie foarte mult sânge rece, foarte mult altruism şi spirit de aventură, în sensul de a descoperi adevărul. Nu te poţi arunca cu capul înainte doar pentru farmecul momentului. Trebuie să te întrebi ce a înţeles telespectatorul sau cititorul din ceea ce tu ai transmis de acolo”. Ea mai spune că jurnalismul de război a schimbat-o foarte mult. A învăţat să trăiască fiecare zi ca şi când ar fi ultima.

„Publicul nu trebuie să vadă cât eşti de afectat“

Cristina Liberis a luat ultimul interviu dat de preşedintele palestinian Yasser Arafat, în iunie 2004 foto: Arhivă personală

Ca jurnalist de război, Cristina a avut mai multe momente grele. Dar, un moment dificil, din punctul de vedere al corespondentului de război femeie, a fost atunci când a ajuns la spitalul de copii din Bagdad şi a constatat că majoritatea micuţilor internaţi acolo erau bolnavi de leucemie, foarte puţini erau victime ale războiului.

„Era o imagine pe care orice mamă o simte altfel decât un bărbat. Copiii aliniaţi în paturi, cu mamele lângă ei, îţi cereau ajutorul din priviri. Tu te duci acolo să relatezi despre război, dar cu toate astea sunt oameni care îţi cer ajutorul. Nu are cum să nu te afecteze. Te afectează foarte mult, iar într-o relatare sau într-un reportaj nu ai voie să te implici şi să arăţi publicului că eşti impresionat. A fost un moment care m-a marcat pentru că este vorba de oameni”, mărturiseşte Cristina Liberis.

Ea mai adaugă că jurnalismul înseamnă a relata cu obiectivitate, fără să te implici emoţional. Însă, faptele tragice nu au cum să nu te marcheze emoţional.

Îţi trebuie foarte mult sânge rece, foarte mult altruism şi spirit de aventură, în sensul de a descoperi adevărul. Nu te poţi arunca cu capul înainte doar pentru farmecul momentului.

Cristina Liberis
ziarist

Sfaturi pentru viitorii studenţi

Studentul care vrea să ajungă jurnalist de război trebuie să ştie că nu este ca în orice altă meserie. „În primul rând, jurnalistul trebuie să fie foarte corect cu el însuşi. Să aibă dorinţa de a afla adevărul, dar e esenţial să nu facă lucrul acesta pentru propria imagine, ci pentru publicul lui“.

„Jurnalistul nu are viaţă personală. Eşti mai mult plecat, ţi se poate întâmpla oricând ceva şi poate nu te vei mai întoarce. Însă, există şi o parte frumoasă. În fiecare zi eşti confruntat cu informaţii noi, cu lucruri noi, gândirea îţi este stimulată la maximum. Satisfacţiile îţi vin din reacţia publicului“.

Un jurnalist n-ar trebui să se gândească niciodată la partea materială. Cristina s-a ghidat tot timpul după principiul lucrului bine făcut. „Atunci vine şi recompensa”, spune ziarista.

Un proiect pentru copiii din Irak

O altă experienţă care a marcat-o a fost când, tot în Irak, a încercat să ajute un băieţel care fusese lovit de fragmente de proiectile şi stătea de câteva luni în pat.

„Musculatura i se atrofiase, avea nişte răni îngrozitoare şi oasele erau spulberate. Doctorii de la Bagdad nu aveau cum să-l ajute pentru că nu aveau medicamente. Nu avea cum să fie operat pentru că de cele mai multe ori acolo nu era curent electric şi ar fi riscat să se întâmple altceva”, mai spune jurnalista. A încercat să îl aducă în România, la Spitalul de Ortopedie din Bucureşti, însă lucrurile erau foarte complicate şi nu a reuşit.

„Am vorbit cu directorul spitalului şi mi-a explicat care ar fi toată procedura. Totul ar fi însemnat foarte mult, copilului i-ar fi trebuit schimbate protezele foarte des pentru că el creştea. Ar fi trebuit însoţit de un părinte, de un translator. Nu aveai cum să-l ajuţi. Eram legată de mâini şi de picioare.”, mărturiseşte Cristina Liberis.

Pornind de la acest eveniment a început un proiect numit „Copiii războiului”, prin care încerca să vină în ajutorul micuţilor din zonele de război. Proiectul cuprindea lansarea unei cărţi şi prezentarea unor fotografii ale copiilor din aceste zone şi era făcut în colaborare cu instituţiile statului român şi cu cele din statele din zona de război.