Jurnal al accidentelor grave cu tramvaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul de astăzi dimineaţă din Pasajul Lujerului nu este singular, ci românii au mai trăit astfel de experienţe.

Românii au mai trăit experienţe neplăcute în ceea ce priveşte tramvaiele. Fie că este vorba de accidente cu maşini sau oameni, acestea sunt destul de des întâlnite atât în Capitală, cât şi în provincie.

Mai jos sunt doar câteva dintre cele mai recente accidente:

O femie a fost lovită pe data de 2 aprilie 2012 de un tramvai al liniei 11, în zona Piaţa Sudului din Capitală, vehiculul secţionându-i piciorul victimei.

Accidentul s-a întâmplat în condiţiile în care femeia a alunecat pe linia de tramvai, iar vehiculul i-a secţionat piciorul.

În urma unui alt accident de tramvai din Bucurşti, un bărbat a murit. Pe 17 mai 2011, un bucureştean a fost călcat de un tramvai la un semafor de pe starda Sebastian din cartierul Rahova. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă pe numele vatmanului, urmând să stabilească dacă victima a trecut pe culoarea roşie a semaforului sau nu.

Scenariu de film la Iaşi

De scene de groază au avut parte şi ieşenii în urmă cu un an, când un tramvai a spulberat cinci autoturisme şi s-a oprit un autobuz cu călători. Una dintre maşini a fost strivită sub greutatea vagonului, iar şoferul a fost sfârtecat. Accidentul a avut loc din cauză că tramvaiul a rămas fără frâne.

Evenimentul poate fi comparat cu un scenariu de film. Mai exact, tramvaiul a lovit trei maşini, pe care le-a „aranjat" una peste alta. Un alt autoturism a fost împins pe trotuar. Următoarea „ţintă" a fost o altă maşină, are se afla în spatele autobuzului. Iniţial, tramvaiul a împins maşina, apoi s-a urcat peste ea.

Tramvaiul circula de numai trei luni şi avea revizia la zi.

„Tramvaiul este pe stradă de trei luni de zile, bineînţeles că s-au făcut toate verificările. Din câte înţeleg vatmanul spune că nu a acţionat sistemul de frânare, acum poate să fie adevărat sau să fi frânat prea târziu. E un dezastru total", declara atunci Romeo Olteanu, viceprimar Iasi.

Şi Oradea a fost „gazda" unui eveniment nefericit cu un tramvai, care a deraiat. Acest lucru se întâmpla la data de 1 iulie 2010, în pofida faptului că Oradea este oraşul cu cele mai noi tramvaie din lume.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite