Judeţ cu judeţ: Ţăranii buzoieni îşi vând terenurile şi îşi cumpără apartamente în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Monalisa Popescu
Foto: Monalisa Popescu

Cele 94 de familii care locuiau în blocul din Timişoara care a sărit în aer sunt nevoite să se mute pentru un an, întrucât structura de rezistenţă a fost afectată. Primăria Botoşani ar putea fi obligată să achite mii de lei pentru reparaţiile mai multor maşini avariate în gropile de pe străzi.Ţăranii buzoieni îşi vând terenurile şi îşi cumpără apartamente în oraş.Costel şi Bogdan Corduneanu şi alţi 50 de membri sa

ALBA. Proprietarii sălilor de fitness din Alba Iulia spun că în această perioadă numărul clientelor este dublu faţă de medie. Motivul: dorinţa femeilor de a da jos kilogramele pe care le-au pus în perioada Sărbătorilor de iarnă.

ARAD. Un sfert dintre asociaţiile de proprietari din Arad care s-au înscris în programul naţional de reabilitare termică au renunţat la lucrări. Proprietarii de apartamente ar fi trebuit să achite între 600 şi 990 de euro.

ARGEŞ. Femeile cu vârste între 18 şi 45 de ani din judeţ au oferte din Spania la cules de căpşuni. Selecţia a început astăzi, iar cele interesate îşi pot depune dosarele până la 20 ianuarie la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă.

BACĂU. Târgul de animale este mai căutat decât pet shop-urile. Zeci de băcăuani vin săptămânal la târg pentru a-şi cumpăra un animal de companie la preţuri cu 50% mai mici decât în magazine. Un pui de caniche putea fi cumpărat, ieri, cu doar 50 de lei.

BIHOR. Aproximativ 300 de dascăli scapă de şomaj. Inspectoratului Şcolar Judeţean i s-a cerut reducerea a 551 norme, dar conducerea instituţiei spune că nu va putea renunţa decât la 276 de profesori.

BISTRIŢA-NĂSĂUD.Aproximativ 500 de euro pe săptămână. Atât ar putea câştiga bistriţenii care reuşesc să-şi „rezerve" locuri de muncă pentru Danemarca, în perioada verii. Ei pot aplica, până în martie, pentru unul dintre cele 200 de locuri de muncă în agricultură scoase la concurs. O condiţie obligatorie este ca aplicanţii să vorbească fluent limba engleză.

BOTOŞANI. Primăria Botoşani ar putea fi obligată să achite zeci de mii de lei pentru reparaţiile mai multor maşini avariate în gropile de pe străzi. Câteva firme de asigurări au dat municipalitatea în judecată, iar pe rol sunt 15 procese.

BRAŞOV. Duminică neagră pe străzile Braşovului. Doi tineri au murit şi altul este internat în stare gravă. Ei au plecat băuţi cu maşina şi, din cauza vitezei, au acroşat un alt autoturism de pe margine şi s-au răsturnat de mai multe ori. Un alt accident, cu doi răniţi, a avut loc, cinci ore mai târziu, spre Poiana Braşov, când s-au ciocnit două maşini.

BRĂILA. Opt milioane de lei pentru Muzeul de Ştiinţele Naturii. Consiliul Judeţean va investi banii pentru construirea unui acvariu, a unui planetariu şi a unei grădini botanice în Parcul Monument din centrul Brăilei. Proiectul ar putea fi gata în doi ani.

BUZĂU. Ţăranii din judeţ îşi vând terenurile agricole şi cumpără apartamente în oraş. Ei plătesc cu bani cash şi spun că locuinţele din oraş sunt investiţii mult mai profitabile decât agricultura.

CARAŞ-SEVERIN. Cei aproximativ 3.500 de ucraineni din Banat şi-au prezentat, ieri, cele mai frumoase şi inedite tradiţii din sărbătorile de iarnă. În localitatea Cornuţel au răsunat glasurile colindătorilor la Festivalul de colinde şi tradiţii ucrainene.

CĂLĂRAŞI. O femeie de 50 de ani din Călărași a fost arestată pentru falsificarea a 47 de contracte de împrumut la o Casă de Ajutor Reciproc făcute în numele mai multor persoane. Prejudiciul se ridică la 250.000 de lei.

CLUJ. Aproximativ 200 de persoane au asistat, ieri, la manifestările comemorative dedicate omului politic Ion Raţiu, care a murit în urmă cu zece ani. La ceremoniile de la Turda nu a participat niciun reprezentant al autorităţilor.

CONSTANŢA. Trei milioane de euro a fost cea mai mare răscumpărare plătită anul trecut pentru navele cu marinari români sechestrate de piraţii somalezi. În total, 24 de marinari români, majoritatea constănţeni, au fost luaţi ostatici în 2009. Cinci navigatori se află şi acum în mâinile piraţilor.

COVASNA. La Spitalul Orăşenesc din Baraolt se efectuează doar operaţii uşoare, care necesită anestezie locală, pentru că nu există niciun anestezist de aproape un an. Pacienţii cu probleme grave sunt transferaţi la spitalele din Sfântu Gheorghe sau Târgu Secuiesc.

DÂMBOVIŢA. Un bărbat de 57 de ani din Moreni s-a sinucis, sâmbătă seară, pentru că soţia sa, cu care era căsătorit de peste 20 de ani, trecea din ce în ce mai rar pe acasă. Femeia era mai tot timpul plecată la rudele ei din Moldova. Ei au o fată de 20 de ani.

DOLJ. O cisternă cu GPL care transporta 15 tone de combustibil a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, ieri, în localitatea Melineşti. Pompierii au izolat imediat zona.

GALAŢI. Liga Studenţilor din Galaţi cere scoaterea examenelor orale obligatorii, de teamă că profesorii folosesc testul pentru a-şi plăti anumite poliţe către unii studenţi. Conducerea Universităţii „Dunărea de Jos" spune că eliminarea examenului ar fi o pată neagră pe blazonul instituţiei.

GIURGIU. Tarifele la apă şi canal vor fi majorate de la 1 februarie în judeţ. În Giurgiu, un metru cub de apă va costa 2,03 lei, iar pentru canal preţul va fi de 1,6 lei, plus TVA.

GORJ. Pârtii pline de turişti la Rânca. Mii de oameni s-au bucurat, ieri, de zăpada groasă de 40 de centimetri şi au umplut cele două pârtii din staţiune. Drumul care urcă spre Rânca este deszăpezit şi se circulă fără probleme.

HARGHITA. O firmă din oraşul Bălan organizează cursuri de calificare în construcţii pentru 20 de locuri de muncă în Germania. În februarie va avea loc partea de teorie, iar în perioada aprilie - iunie se va desfăşura stagiul de practică gratuit în Germania.

HUNEDOARA. Alte şapte persoane din judeţ au fost diagnosticate, sâmbătă şi duminică, cu virusul A(H1N1). Toţi pacienţii se află internaţi în spital. Numărul total al îmbolnăvirilor în judeţ a ajuns la 163.

IALOMIŢA. Prefectura va da în judecată 44 de primării care împiedică retrocedarea terenurilor către foştii proprietari. Primăriile ar fi trebuit să comunice până la finele anului trecut câte suprafeţe de teren sunt disponibile şi câţi solicitanţi sunt.

IAŞI. Clanul Corduneanu, după gratii. Costel şi Bogdan Corduneanu, alături de alţi peste 50 de membri sau apropiaţi ai clanului interlop din Iaşi, au fost ridicaţi ieri de trupele speciale. Procurorii îi acuză că ar fi capii unei reţele specializate în înşelăciuni bancare şi imobiliare, şantaj şi criminalitate informatică.

ILFOV. Lucrările de reparaţii lasă mai multe localităţi ilfovene fără curent. Azi, între orele 9.00 şi 16.00, nu vor avea energie electrică locuitorii din Dragomireşti Deal, iar mâine, între aceleaşi ore, cei din Berceni.

MARAMUREŞ. Mai mulţi localnici din Sat Şugatag şi-au construit gospodăriile în jurul stâlpilor electrici care le stăteau în cale. Conducerea Electrica Baia Mare va decide dacă acestea trebuie demolate.

MEHEDINŢI. Autorităţile judeţene au avertizat primarii localităţilor să reducă numărul de angajaţi şi să acceseze fonduri europene pentru investiţii. Edilii vor avea buget doar pentru acoperirea salariilor funcţionarilor.

MUREŞ. Aproximativ 4.000 de firme din judeţ sunt în pragul falimentului după ce acestea sunt obligate să plătească o cotă de 16% din profit.

NEAMŢ. Poliţiştii au nevoie de 50.000 de euro pentru a se muta într-o clădire nouă. Banii sunt necesari pentru racordarea la utilităţi. Construcţia noului sediu al Poliţiei Bicaz a început în urmă cu patru ani şi a costat până acum 1 milion de euro.

OLT. O tânără s-a spânzurat de un tobogan. Monica Pângăleanu (36 de ani) a fost găsită moartă, ieri, într-un loc de joacă pentru copii din Slatina. Femeia avea probleme psihice şi dispăruse de acasă sâmbătă seară.

PRAHOVA. Reduceri pentru turismul de shopping. Numeroşi ploieşteni aleg ofertele agenţiilor de turism de a-şi petrece weekendul în capitale europene. Unii sunt atraşi de reducerile masive de preţuri din malluri, alţii de posibilitatea de a vedea Londra, Parisul sau Amsterdamul cu doar 200 de euro.

SATU MARE. Investitorii salvează bugetele primăriilor. În localitatea Vetiş funcţionează mai multe fabrici ale producătorului de mezeluri Unicarm, care virează peste un milion de lei primăriei. Din aceşti bani se plătesc iluminatul public şi salubritatea.

SĂLAJ. Tenaris-Silcotub funcţionează la capacitate maximă. După ce luna trecută s-a lucrat numai în unele secţii, din această săptămână se reia activitatea în toate secţiile fabricii de ţevi, în care lucrează 1.200 de persoane.

SIBIU. Biblioteca „Astra" din Sibiu organizează cursuri de limbă japoneză, scris şi vorbit. Cursurile sunt gratuite, iar la final candidaţii vor da un examen la Ambasada Japoniei.

SUCEAVA. Concurs de protejare a imaginii pe internet. Copiii şi tinerii cu vârste între 6 şi 19 ani se pot înscrie, până la 26 ianuarie, la concursul în care trebuie să depună proiecte referitoare la crearea şi protejarea identităţii virtuale. Câştigătorii vor primi laptop-uri, telefoane şi Ipod-uri.

TELEORMAN. Un poliţist care conducea cu 200 de kilometri la oră a intrat cu maşina în sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Alexandria. Tânărul de 26 de ani a murit, iar un alt pasager, de 19 ani, a fost grav rănit.

TIMIŞ. Cele 94 de familii care locuiau în blocul din Timişoara care a sărit în aer vineri sunt nevoite să se mute pentru următorul an. Structura de rezistenţă a fost distrusă în proporţie de 70%, iar etajul trei trebuie reconstruit.

TULCEA. Portughezii construiesc un parc eolian la Sarichioi. Grupul ener­getic Energias de Portugal va investi în 11 turbine înalte de 105 metri. Parcul de 33 de megawaţi va fi funcţional în acest an.

VASLUI. „Jocuri Olimpice" pentru elevi. Câteva sute de copii de la 15 licee participă, de astăzi, la campionate de fotbal, handbal, baschet, atletism şi tenis de masă. Întrecerile vor dura până în martie.

VÂLCEA. În zona Brezoi a rămas un singur şindrilar. Meşterul Dumitru Ganea (68 de ani) lucrează lemnul şi confecţionează şiţă pentru acoperişuri. Preoţii şi administratorii pensiunilor sunt singurii săi clienţi.

VRANCEA. Pălăriile „Michael Jackson" sunt la mare căutare. Patroana singurului magazin din Focşani care vinde astfel de pălării a comandat sute de bucăţi, pentru a acoperi cererea mare. Preţul este între 15 şi 160 de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite