Judeţ cu judeţ: Străzile din Giurgiu vor fi luminate cu energie solară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii de la Facultăţile de Mecanică din toată ţara îşi pregătesc lucrările de licenţă la Uzinele Dacia. Străzile din Giurgiu vor fi luminate cu energie solară. Mii de ieşeni s-au călcat în picioare, ieri, pentru a lua produsele de promoţie oferite la inaugurarea unui centru comercial. Tablouri semnate de Grigorescu, Aman şi  Tonitza pot fi admirate la singurul mall din Tulcea.

ALBA. 17 localităţi din judeţ vor face parte din Microregiunea „Ţara Secaşelor", alături de 6 comune şi oraşe sibiene. Înfiinţarea acesteia vizează atragerea de fonduri europene pentru redresarea economică şi pentru susţinerea meseriilor tradiţionale.

ARAD. Organizaţia mondială UNICEF a acordat maternităţii din Arad distincţia de „Spital Prieten al Copiilor". Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Salvator Vuia" a fost premiat în special pentru modul de dezvoltare al sistemului rooming, în care bebeluşii stau alături de mamele lor. Au fost apreciate şi rezultatele campaniilor de alăptare la sân.

ARGEŞ. Peste o sută de studenţi de la Facultăţile de Mecanică din toată ţara vor participa, anul acesta, la un stagiu de practică de trei luni la Uzinele Dacia. Ei îşi vor putea face lucrările de licenţă sub îndrumarea specialiştilor companiei.

BACĂU. Fiul „regelui asfaltului" a băgat patru tineri în spital. Alexandru Umbrărescu (19 ani), aflat la volanul unui Mercedes G, de 120.000 de euro, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a lovit o maşină pe contrasens.

BIHOR. Evaluatori de la Comisia Europeană verifică, azi, dacă judeţul este un furnizor sigur de carne de porc pentru statele UE. Rezultatele evaluării vor determina viitorul exportului de carne de porc.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Ţuica băută din ardei, produs de lux. Bistriţenii Doru Danciu şi Gabi Coci au introdus pe piaţa produselor de lux din Balcani brandul „Transilvania Artefact", un concept vechi de servire a mâncărurilor şi băuturilor tradiţionale.

BOTOŞANI. Codul piraţilor auto: „Capra cu trei iezi". Aşa este denumită poliţia în limbajul celor 900 de taximetrişti ilegali care circulă pe străzile botoşănene. Cel care anunţă primul că e control rutier primeşte 100 de lei de la ceilalţi şoferi.

BRAŞOV. Scufiţa Roşie, împăratul şi vrăjitoarele sunt câteva dintre personajele din poveşti în care s-au deghizat 120 de elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna". Ei au organizat carnavalul „Aşii gheţii", pe patinoarul „Olimpia" din Braşov, la care i-au invitat şi pe copiii buni la învăţătură, dar săraci, de la Şcoala Generală nr. 17.

BRĂILA. Cea mai mare fabrică de prelucrare a lemnului şi a mobilei din judeţ s-a închis ieri. Pentru datoria de 100 de milioane de lei, Direcţia de Accize şi Operaţiuni Vamale a pus sechestru pe bunuri, iar peste 100 de oameni au plecat în şomaj.

BUZĂU. Violatorul de copii retardaţi a fost arestat ieri. Valentin Tărchilă (17 ani) este acuzat că a abuzat sexual de doi băieţi de 12, respectiv 13 ani, de la Centrul de Plasament Nr. 9 din Buzău. Atât agresorul, cât şi victimele au probleme mintale grave.

CARAŞ-SEVERIN. Cele două profesoare care au fost lovite de directoarea Şcolii Speciale din Caransebeş îşi cer dreptatea în instanţă. Oana Grigorescu şi Viorica Ion au dat-o în judecată pe Elena Memelis, pentru purtare abuzivă. Memelis a fost destituită.

CĂLĂRAŞI. Jandarmii vor avea, din această primăvară, două bărci cu motor noi pentru misiunile speciale de pe apă. O şalupă costă 2.000 de euro, iar banii vor fi daţi de la bugetul judeţului.

CLUJ. Locuitorii satului Orman, situat la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, trăiesc după legea pumnului. Membrii unei familii de ciobani a băgat în spital mai mulţi săteni, iar poliţiştii îşi pasează răspunderea de la unul la altul.

CONSTANŢA. Poliţiştii au percheziţionat, ieri, mai multe apartamente din Constanţa, de unde au confiscat 3.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Au fost reţinute două persoane.

COVASNA. Autorităţile judeţene se împuşcă cu vopsea. Primari, consilieri sau preşedinţii de consilii judeţene din Covasna şi Harghita se vor întrece într-un joc de paintball, care va avea loc la 27 martie, la Sfântu-Gheorghe.

DÂMBOVIŢA. Societatea Astronomică Română de Meteori, care are sediul în Târgovişte, a câştigat locul întâi la „Anul Internaţional Astronomic 2009". Premierea a avut loc la Rio de Janeiro, dar românii nu au avut bani pentru deplasare.

DOLJ. Craiova are primar provizoriu. Viceprimarul Marinică Dincă a fost desemnat de consilierii locali să preia atribuţiile edilului Antonie Solomon, arestat pentru luare de mită.

GALAŢI. Magazinele etnobotanice revin în forţă. Gălăţeanul Alin Rotaru, patronul celui mai mare lanţ de distribuţie a drogurilor legale, a declarat că va folosi alte plante şi substanţe decât cele 36 care au fost interzise prin lege.

GIURGIU. Energie solară pentru iluminatul public. Primăria Giurgiu va construi, în zona fostului Combinat Chimic, o staţia de transformare a energiei solare în energie electrică. Municipalitatea cheltuie lunar 300.000 de lei pentru iluminat.

GORJ. Ciobanii gorjeni se plâng că mieii sunt prea slabi din cauza iernii prea lungi şi geroase care nu le-a permis să-i scoată la păscut. Oierii spun că nu vor reuşi să vândă nici 30% din animale.

HARGHITA. Dascălii din Miercurea Ciuc au intrat în grevă japoneză. Cei peste 1.500 de membri de sindicat poartă, de ieri, banderole albe pe braţe. Ei au anunţat că la 17 mai vor face grevă de avertisment, de două ore.

HUNEDOARA. Tren deraiat în apropiere de Petroşani. Şase vagoane încărcate cu cărbune ale unui tren de marfă care circula de la Petroşani spre Simeria au sărit, ieri, de pe şine. Se pare că mecanicul nu a respectat restricţia de viteză la o curbă. Nimeni nu a fost rănit.

IALOMIŢA. Bani pentru reţeaua de alimentare cu apă a Sloboziei. Vor fi alocate 2,3 milioane de lei, din bugetul judeţului. O parte din sumă va fi folosită pentru asigurarea unei zone de protecţie pentru sursa de alimentare cu apă, care este avariată.

IAŞI. Îmbulzeală la magazinul Bricolage din Iaşi. Mii de cumpărători s-au călcat în picioare, ieri, pentru a lua produsele de promoţie oferite la inaugurarea centrului comercial. Ieşenii s-au cocoţat unii în spatele altora sau au urcat pe grilaje pentru a lua tot ce era la preţ redus.

ILFOV. Fraudă la spitalul de nebuni. Curtea de Conturi a descoperit că fostul director al Spitalului „Obregia" trimiţea sute de mii de euro în contul unor firme pentru produse la suprapreţ, precum papuci de plastic, halate sau alimente.

MARAMUREŞ. Cei 135 de elevi şi 18 profesori de la Liceul de Artă din Baia Mare îşi desfăşoară activitatea în câteva încăperi minuscule, care până de curând erau toalete la Grupul Şcolar Sanitar. Liceul de Artă este în şantier de peste doi ani. Ministerul Învăţământului nu a alocat nici în acest an bani pentru finalizarea lucrărilor.

MEHEDINŢI. Ridicările maşinilor au fost suspendate în Drobeta-Turnu Severin. Prefectul a atacat în instanţă hotărârea Consiliului Local prin care poliţiştii comunitari ridicau autoturismele. Şoferii care parchează ilegal vor fi doar amendaţi.

MUREŞ. Doi fraţi minori din Târgu-Mureş au fost abuzaţi sexual şi obligaţi să cerşească. Băieţii de 13 şi 15 ani, care au fugit din familia care era dezbinată, au fost răpiţi de doi buzoieni de 27 de ani. Copiii au fost duşi în Cluj-Napoca şi în Constanţa.

NEAMŢ. Se plătesc chiar şi analizele care ar trebui să fie gratuite. Laboratoarele medicale din Piatra Neamţ au epuizat banii primiţi pe luna martie de la Casa Asigurărilor de Sănătate, iar oamenii sunt obligaţi să achite investigaţiile medicale.

OLT. Poliţistul turmentat, la judecată. Subcomisarul Gheorghe Barbu, din Balş, prins marţi seara băut la volan, va fi judecat, astăzi, la Curtea de Apel Craiova. Bărbatul va fi cercetat şi de şefii săi din poliţie.

PRAHOVA. Duty-free-urile au câştigat procesul cu Ministerul Finanţelor. Curtea de Apel Ploieşti a suspendat, ieri, ordinul prin care magazinele de la graniţă urmau să fie desfiinţate de la 1 aprilie.

SATU MARE. Muncesc în pofida dizabilităţilor. Persoanele cu handicap fizic din Satu Mare fac contabilitate pentru firme din toată ţara. Oamenii lucrează într-un atelier special înfiinţat anul trecut.

SĂLAJ. Un centru de sănătate mintală a fost inaugurat, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Investiţia de 450.000 de lei, iar scopul este de a prelua o parte din cazurile tratate la Psihiatrie.

SIBIU. Câinii poliţişti de la Centrul Chinologic din Sibiu, care nu corespund cerinţelor, sunt vânduţi la licitaţie. Luna trecută, au fost scoşi la vânzare 20 de căţei, dar nu a fost cumpărat niciunul.

SUCEAVA. Asasinii ucrainieni de la Siret, identificaţi pe bază de ADN. Surse din rândul anchetatorilor suceveni susţin că au fost prinşi, în Ucraina, ucigaşii lui Carmen şi Raluca Hriţcu şi că aceştia vor fi aduşi la Suceava pentru audieri.

TELEORMAN. Cu bacul peste Dunăre. Astăzi va fi inaugurat punctul de control şi trecere a frontierei cu bacul de la Turnu Măgurele la Nicopol, Bulgaria.

TIMIŞ. Silenzio stampa la aeroport. După ce, ieri, şefii Aeroportului Internaţional „Traian Vuia" din Timişoara au comis o serie de gafe în cazul ameninţării cu bombă, Ministerul Transportului le-a interzis să mai discute cu presa.

TULCEA. Picturi celebre la mall. Deoarece Muzeul de Artă este în renovare, tablouri semnate de Grigorescu, Aman, Tonitza, precum şi cea mai mare colecţie Victor Brauner pot fi admirate în aceste zile la singurul mall din Tulcea.

VASLUI. Un bebeluş de trei luni din Crăciuneşti a fost desfigurat de fratele său. Nou-născutul a fost lăsat în grija băiatului de 6 ani, care, din neatenţie, a vărsat o găleată cu var nestins peste faţa sugarului. Medicii spun că bebeluşul ar putea orbi.

VÂLCEA. Au furat de la preot. Trei bărbaţi, printre care doi minori de 17 ani, au fost prinşi de poliţişti, după ce au furat din casa parohială din Călimăneşti utilaje folosite în construcţii.

VRANCEA. Directoarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea a fost declarată incompatibilă cu funcţia. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Integritate, Mioara Lazăr este şi consilier local al oraşului Focşani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite