Judeţ cu judeţ: Şapte autoturisme au fost implicate într-un accident produs ieri lângă Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuvântul „Fraudă“ a fost scris cu vopsea roşie pe mai multe clădiri ale Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Drumul Constanţa – Năvodari va fi mărit cu câte o bandă pe sens, de la ieşirea din staţiunea Mamaia şi până la intrarea pe pod. Cei 13 membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea şi-au aprobat pentru luna februarie indemnizaţii lunare minime de câte 1.300 de lei.

ALBA. Paznicul şi bucătăreasa de la internatul Colegiului „Bethlen Gabor" din Aiud au fost prinşi luni seară cu portbagajul plin de alimente furate de la colegiu. Pe aceeaşi stradă, poliţiştii au găsit trei îngrijitoare care plecaseră acasă cu şase sticle cu soluţie de curăţat.

ARAD. Lucrările la centura în regim de autostradă a oraşului Arad nu vor mai continua până când statul nu va găsi un sediu pentru Direcţia Sanitar Veterinară. Imobilul în care funcţionează instituţia se află pe traseul şoselei.

ARGEŞ. Două persoane au murit într-un accident care a avut loc în localitatea Bradu. Din cauza vitezei, o Dacie a intrat sub un camion, iar şoferul şi pasagerul şi-au pierdut viaţa.

BACĂU. Creşele din Bacău, pline ochi cu un an în avans. Cererile depuse de părinţi pentru anul şcolar 2011-2012 sunt duble faţă de cele 270 de locuri disponibile.

BIHOR. Garda de Mediu a finalizat ieri ancheta privind poluarea cu funingine provocată de CET în weekend la Oradea. Inspectorii au ajuns la concluzia că de vină a fost vântul, care a fost prea slab şi nu s-a putut împrăştia fumul.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Medicul Dan Ştefănescu, şeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Judeţean, a fost prins în flagrant delict în timp ce lua mită 400 de lei de la un pacient, pentru a-i pune un diagnostic. El va fi cercetat în stare de libertate.

BOTOŞANI. Locuitorii din Botoşani vor putea face din nou analize RMN la Spitalul Judeţean întrucât unitatea va primi un aparat portabil de la o firmă privată cu care s-a încheiat un parteneriat.

BRAŞOV. Un adolescent a fost înjunghiat în autobuzul care circulă între Braşov şi Săcele. Cosmin Iordache (16 ani) stătea pe un scaun, iar la un moment dat Ciprian Coveşan (24 de ani) i-a cerut să-i lase locul soţiei sale. Băiatul nu a vrut, iar soţul femeii l-a înjunghiat în piept cu un briceag. Agresorul a fost prins la scurt timp şi este cercetat.

BRĂILA. Maternitatea din oraşul Brăila va primi, în această săptămână, cinci incubatoare în valoare de 500.000 de lei. Spitalul mai aşteaptă însă în continuare cele 12 detectoare de fum solicitate de şase luni Ministerului Sănătăţii.

BUZĂU. Şoferul care în urmă cu trei luni a ucis o femeie de 39 de ani şi fetiţa acesteia de 6 ani, pe o trecere de pietoni din Buzău, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Ionuţ Ţelea (27 de ani) trebuie să plătească despăgubiri de 1,68 milioane de lei.

CARAŞ-SEVERIN. CNSLR Frăţia, filiala Caraş-Severin, a câştigat un proiect european de recalificare în îngrijitori de bătrâni la domiciliu şi administratori de pensiune turistică. Peste 200 de persoane se pot înscrie la cursuri.

CĂLĂRAŞI. Angajaţii Spitalului TBC şi ai celui de la Săpunari vor protesta mâine faţă de decizia de comasare a unităţilor medicale. În sprijinul acestora vin şi 200 de rromi din Oborul Nou, unul dintre cele mai sărace cartiere ale oraşului Călăraşi.

CLUJ. Atentat la imaginea Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca. Cuvântul „Fraudă" a fost scris cu vopsea roşie pe mai multe clădiri ale UAD, în noaptea de luni spre marţi. Autorul a rămas neidentificat.

CONSTANŢA. Drumul Constanţa - Năvodari, foarte aglomerat vara, va fi mărit cu câte o bandă pe sens, de la ieşirea din staţiunea Mamaia şi până la intrarea pe pod. Investiţia de 55 de milioane de lei este asigurată prin fonduri europene.

COVASNA. Handbalistul Marian Cozma a fost comemorat la Sfântu Gheorghe. Localnicii s-au strâns aseară, în faţa Sălii Sporturilor, pentru a aprinde o lumânare la fotografia jucătorului înjunghiat mortal în Ungaria, în 2009.

DOLJ. Şcolarii din Craiova s-au întrecut în ghicitori. 20 de elevi de clasa a II-a au participat ieri la concursul desfăşurat în Ludoteca din cadrul Bibliotecii Judeţene. Copiii au fost răsplătiţi cu daruri din partea bibliotecii.

DÂMBOVIŢA. Grădina Zoologică din Târgovişte va beneficia anul acesta de o investiţie de peste 700.000 de lei pentru înlocuirea sistemului clasic de încălzire cu instalaţii care utilizează energia verde.

GALAŢI. Azi au loc negocieri salariale între sindicate şi patronatul Arcelor Mittal Galaţi. Conducerea combinatului oferă o majorare salarială de 8%, dar salariaţii vor o creştere cu 15% şi ameninţă cu greva generală.

GIURGIU. Vameşii de la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit într-un TIR aproape 1.000 de perechi de pantofi sport şi de treninguri contrafăcute. Marfa în valoare de 110.000 de lei era adusă din Turcia.

GORJ. Poliţiştii care l-au anchetat pe Marcel Ţundrea, scoşi la raport. Cei 15 ofiţeri care au instrumentat în 1992 crima pentru care a fost condamnat un nevinovat au fost chemaţi ieri la audieri de procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

HARGHITA. Judeţul ocupă primul loc în topul apelurilor false. Anul trecut, peste 88% din totalul apelurilor primite de către operatorii numărului unic de urgenţă au fost neîntemeiate.

HUNEDOARA. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili provenienţa drogurilor care au ucis un bărbat de 36 de ani din Petrila. Tânărul a fost internat la Spitalul din Petroşani, cu o intoxicaţie severă cauzată de droguri uşoare.

IALOMIŢA. Patru milioane de lei pentru apa potabilă. Acesta este preţul plătit de Primăria Slobozia pentru reabilitarea reţelei de alimentare a apei. Peste 50.000 de oameni nu pot bea apă de la robinet, întrucât este infestată.

IAŞI. O femeie de 60 de ani, din Iaşi, suspectă de infectarea cu virusul AH1N1, este internată la Terapie Intensivă. De la începutul anului, 11 persoane din judeţ au fost diagnosticate cu gripă porcină, iar două dintre ele au decedat.

ILFOV. La domiciliile a doi bărbaţi, din localităţile Voluntari şi Afumaţi, poliţiştii au găsit aproape 90 de cartuşe de tir şi de vânătoare deţinute ilegal. Celor doi li s-au întocmit dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

MARAMUREŞ. Primăriile nu vor steme. Din 76 de comune, oraşe şi municipii din judeţ, doar trei au avizul Comisiei de Heraldică de a-şi folosi stema pe documente: Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Fărcaşa.

MEHEDINŢI. Promenadă de milioane. A început modernizarea centrului oraşului Drobeta-Turnu Severin, unde vor fi amenajate o piaţă publică, un amfiteatru, piste pentru biciclişti şi carting. Lucrările costă două milioane de euro.

MUREŞ. Şapte autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc ieri lângă Târgu-Mureş. Carambolul s-a produs din cauza poleiului şi a ceţii dese. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

NEAMŢ. Podul de gheaţă de pe Bistriţa, ţinut în frâu cu diguri în valoare de 36 de milioane de lei. Lucrările încep săptămâna viitoare pe Valea Muntelui, unde se acumulează cele mai periculoase bucăţi de gheaţă.

OLT. Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat ieri patru percheziţii la mai multe locuinţe din Slatina şi din Găneasa. Oamenii legii au confiscat aproape 1.200 de pachete de ţigări de contrabandă.

PRAHOVA. A fost redeschisă ieri pârtia „La Stână" din Azuga, care are un grad de dificultate mediu. Pentru ca schiorii să aibă condiţii ideale, pe pârtie a fost adusă zăpadă de pe versanţi. Totodată, operatorii de transport pe cablu din staţiune au redus preţurile la cartelele de o zi, valabile de luni până vineri: 120 de lei, faţă de 140 de lei.

SATU MARE. Un bărbat a găsit un picior de şoarece printre seminţele de bostan cumpărate, iar o femeie a dat peste un muc de ţigară în pâine. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au dat amenzi de peste 1.500 de lei.

SĂLAJ. Poliţia Animalelor funcţionează de săptămâna aceasta şi în Sălaj. Noua structură este o organizaţie neguvernamentală care îşi propune să apere drepturile animalelor.

SIBIU. Se caută paznici pentru cei 17,5 kilometri ai centurii ocolitoare a Sibiului. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a lansat o licitaţie, iar firma câştigătoare va încasa 300.000 de lei.

SUCEAVA. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au amendat 32 din cei 37 de firme din Suceava care comercializează butelii. Printre neregulile depistate se află şi lipsa autorizaţiei de funcţionare. Sancţiunile au depăşit 36.000 de lei.

TELEORMAN. „Teroristul" de la Plosca a fost eliberat. Alin Bîţică a ieşit din arest întrucât procurorii i-au dat o încadrare juridică greşită. El a fost acuzat că a confecţionat o bombă artizanală şi a trimis-o unui consătean.

TIMIŞ. 15 poliţişti de frontieră şi vameşi de la Moraviţa au fost reţinuţi ieri. Ei sunt acuzaţi de contrabandă şi luare de mită, alături de alte persoane reţinute la Timişoara şi în câteva comune de la graniţa cu Serbia.

TULCEA. Urmărit internaţional prins la Sulina. Salli Ştefan (42 de ani), din Petroşani, condamnat la 11 ani şi două luni de închisoare pentru tâlhărie, vătămare corporală gravă şi lipsire de libertate, a fost reţinut ieri.

VASLUI. Cadrele medicale de le Spitalul Negreşti vor întrerupe azi lucrul şi vor bloca drumul Negreşti-Vaslui în semn de protest la iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a transforma unitatea în azil.

VÂLCEA. Calea lui Traian, spartă din nou cu bani europeni. Edilii au aprobat începerea lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă de pe principala arteră din Râmnicu Vâlcea. Investiţia este de 1,5 milioane de euro.

VRANCEA. Cei 13 membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi-au aprobat pentru luna februarie indemnizaţii lunare minime de câte 1.300 de lei, pentru două şedinţe. Sumele sunt de cinci ori mai mari decât ale colegilor din Consiliul Judeţean. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite