Judeţ cu judeţ: Primul centru din România pentru testarea gratuită a hepatitei B şi C s-a deschis la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi să participe, azi şi mâine, în staţiunea Muntele Mic, din Caraş-Severin, la un carnaval pe pârtie. Primul centru din România pentru testarea gratuită a hepatitei B şi C s-a deschis la Constanţa. Turiştii care vor intra pe pârtia Kalinderu din Buşteni cu alt echipament decât cel pentru schi sau snow-board vor fi amendaţi cu până la 500 de lei.

ALBA. Copiii şi tinerii din Alba Iulia se distrează în mijlocul iernii la Bazinul Olimpic. Adulţii plătesc 6 lei pentru biletul de intrare, iar copiii, 3 lei. Bazinul Olimpic este deschis de marţi până vineri, de la ora 9.00 la 21.00.

ARAD. Cel mai mare târg de nunţi din acest an este deschis până duminică, la Expo Internaţional. Viitorii miri îşi pot alege de la vestimentaţie, amenajări interioare, servicii foto-video, până la meniuri sau program de petrecere.

ARGEŞ. Antrenaţi pe şine de tren. Cei patru argeşeni din lotul naţional de bob prezent la Olimpiada de iarnă de la Vancouver, Canada, s-au pregătit pe o şină de tren asemănătoare celor folosite de mineri la scoaterea cărbunilor.

BACĂU. Chirurgie fără cicatrici. Medicii de la spitalul din Moineşti au efectuat 23 de operaţii în care au scos colecistul prin ombilic. Avantajul metodei este incizia foarte mică şi faptul că pacienţii îşi revin rapid.

BIHOR. Taxă pe alcool în baruri. Din acest weekend, administratorii de localuri care-şi servesc clienţii cu băuturi alcoolice după miezul nopţii vor achita o taxă la primărie de 3.000 de lei pe oră.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. A băut şampanie la împlinirea a 104 ani. Gheorghe Ostriceanu, cel mai vârstnic om din Bistriţa, a avut parte, ieri, de o petrecere cu lăutari organizată de colegii săi de la Căminul pentru Persoane Vârstnice.

BOTOŞANI. Fruntaşi pe ţară la cancer pulmonar, cu peste 6.500 de cazuri. Medicii sunt îngrijoraţi că boala, care apărea anii trecuţi mai ales la persoanele de peste 50 de ani, se înregistrează acum şi la tineri de 20 de ani.

BRAŞOV. Record la 15 ani. Crina „Coco" Popescu, din Râşnov, a cucerit vârful Carstensz Pyramid (4.884 metri), cel mai înalt din Indonezia. Ea a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a reuşit să urce acest munte.

BRĂILA. Direcţia de Sănătate Publică este chiriaş de lux pe bani publici. Instituţia plăteşte lunar 1.300 de euro Camerei de Comerţ, deşi are un alt sediu în care şi-ar putea desfăşura activitatea. Contractul de închiriere a fost întocmit în 2008 de fosta conducere a DSP.

BUZĂU. Un tânăr de 23 de ani este cercetat de poliţiştii din Râmnicu Sărat pentru înşelarea a 11 studenţi. Bărbatul a păcălit 11 studenţi de la care a primit 5.500 de euro în schimbul promisiunii că le obţine camere la un cămin.

CARAŞ-SEVERIN. Carnaval pe Muntele Mic. Pasionaţii sporturilor de iarnă sunt invitaţi să participe, azi şi mâine, la o competiţie la care vor fi premiate şi costumele de carnaval, nu doar performanţele de pe pârtie.

CĂLĂRAŞI. Se măresc cimitirele din Călăraşi. Întrucât mai sunt doar 100 de locuri de veci în cele trei cimitire din municipiu, autorităţile au decis extinderea acestora cu 2.000 de metri pătraţi.

CLUJ. O agenţie din Cluj-Napoca recrutează tineri pentru cluburile de golf ale lui Donald Trump. De cinci ani încoace, sute de studenţi sau absolvenţi de facultate ajung să lucreze ca chelneri, ospătari sau instructori de sport în cele mai exclusiviste cluburi de golf din America. Ei pot ajunge la un salariu anual de peste 36.000 de dolari.

CONSTANŢA. Primul centru din România pentru testarea gratuită a hepatitei B şi C s-a deschis la Constanţa. Fondurile pentru acest program sunt oferite de Fundaţia „Abbot şi Baylor College of Medicine", din SUA.

COVASNA. L-a omorât din greşeală. O femeie de 43 de ani, din Sfântu-Gheorghe, şi-a înjunghiat accidental soţul, joi seară. Traian Andronic (54 de ani) venise acasă ameţit de băutură şi şi-a luat în braţe soţia, care gătea. Victima a intrat în cuţitul din mâna femeii.

DÂMBOVIŢA. Un tânăr a încercat să spargă o bancă din Găeşti cu un pistol de jucărie. Când au văzut „arma", angajatele băncii au apăsat butonul de panică, iar hoţul a fost prins. Băiatul de 22 de ani, bolnav psihic, s-a ales cu dosar penal.

DOLJ. Electroputere Craiova datorează bugetului de stat 114 milioane de lei, iar Fiscul şi Direcţia de Taxe şi Impozite au început executarea silită. Au fost puse sub sechestru clădirile şi terenurile uzinei. Controversatul Fathi Taher, omul saudiţilor de la Al Arrab, care în prezent deţine 86,28% din capitalul Electro, vrea să vândă jumătate din uzină.

GALAŢI. Evaziune fiscală de un milion de lei. Şase persoane din comuna Iveşti sunt cercetate întrucât nu au declarat veniturile realizate din tranzacţiile comerciale efectuate şi nu au plătit taxele şi impozitele datorate bugetului de stat.

GIURGIU. Ilegalităţi la punctul de frontieră Giurgiu - Ruse. Un bărbat de 23 de ani a fost prins când încerca să introducă în ţară o puşcă cu aer comprimat, iar o femeie de 34 de ani voia să treacă graniţa cu un autoturism furat din Franţa.

GORJ. Pedofil la 77 de ani. Poliţiştii din Târgu-Jiu au început o anchetă împotriva unui bătrân, după ce mama unei fete de 14 ani, elevă în clasa a VII-a, l-a acuzat că ar fi lăsat-o însărcinată pe copilă. Adolescenta este gravidă în luna a opta.

HARGHITA. Minister al Turismului în secuime. În acest an se va înfiinţa o agenţie turistică pentru judeţele Harghita şi Covasna, care să funcţioneze ca un „Minister al Turismului în secuime" şi să promoveze zona.

HUNEDOARA. Procurorii şi Colegiul Medicilor din Hunedoara au deschis anchete în cazul lui Viorel Negrilă, care trăieşte de şapte ani cu lama unui cuţit în corp. Conducerea Serviciului de Medicină Legală susţine că este vorba de un caz de malpraxis.

IALOMIŢA. O treime din culturile însămânţate în judeţ au fost distruse de ger. Cele mai afectate culturi sunt cele de păioase şi rapiţă, care nu au rezistat temperaturilor ce au coborât până la minus 25 de grade Celsius.

IAŞI. Profesoara responsabilă de moartea a doi copii în tabara de anul trecut de la Eforie Sud se întoarce la catedră. Iniţial, Paraschiva Smoc a fost dată afară din învăţământ, dar inspectorii de la Ministerul Educaţiei au revocat ordinul.

ILFOV. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional „Henri Coandă" au anunţat, ieri, că vor începe o anchetă în urma articolelor din ziarul „Adevărul". Aceştia vor urmări dacă taximetriştii autorizaţi respectă tariful maxim de 3,5 lei pe kilometru.

MARAMUREŞ. Suspecţii jafului din Pasul Gutâi, Ioan Ursuţ şi Massimo Loddo, au fost mutaţi ieri la Bucureşti. Procurorii maramureşeni au explicat că în Capitală există condiţiile optime de securitate, astfel încât Ursuţ, un maestru al evadărilor, să nu scape din nou.

MEHEDINŢI. Liceul de Artă „I.Şt. Paulian" din Drobeta-Turnu Severin este prima instituţie şcolară din judeţ care va fi reabilitată cu bani europeni. Suma investită este de 470.000 de euro.

MUREŞ. Angajaţii SMURD Mureş au rămas fără bani. Pentru unităţile care nu sunt incluse în Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, salariile sunt asigurate de primării, iar edilii susţin că nu mai au fondurile necesare.

NEAMŢ. Oraşul Piatra Neamţ a pierdut un monument istoric, prin hotărâre de guvern. Casa Hausschild, construită în 1840, reprezentativă pentru arhitectura ţărănească din secolul trecut, a fost lăsată în paragină de actualii proprietari. Iar Guvernul a decis declasarea clădirii, care poate fi demolată.

OLT. Bercea Mondial aplică „metoda Băhăian". Preşedintele rromilor, Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, este bănuit de autorităţi că a folosit acoliţi, săraci şi analfabeţi să semneze contracte în locul lui pentru a-şi face case în Slatina.

PRAHOVA. Restricţii pe pârtia Kalinderu din Buşteni. Turiştii care vor intra pe pârtie cu alt echipament decât cel pentru schi sau snowboard vor primi amenzi între 300 şi 500 de lei.

SATU MARE. Peste 1.300 de cai din judeţ trebuie sacrificaţi pentru că suferă de anemie infecţioasă, boală cunoscută sub denumirea populară de SIDA cailor. Potrivit medicilor veterinari, boala este incurabilă.

SĂLAJ. Bani insuficienţi pentru profesori. Sumele alocate de la bugetul de stat sunt cu 20% mai mici faţă de 2009 şi autorităţile susţin că acestea nu pot acoperi plata integrală a salariilor dascălilor în acest an.

SIBIU. Dansatorii trupei irlandeze „Rhythm of th Dance" vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, azi, de la ora 19.00. Biletele costă între 100 şi 150 de lei.

SUCEAVA. Pensiunea unde 16 turişti au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, iar o persoană a murit a fost închisă. Procurorii au început o anchetă pentru a se stabili condiţiile exacte în care s-a produs tragedia.

TELEORMAN. Donaţie de cărţi pentru biblioteci. Peste 3.900 de volume de literatură beletristică vor ajunge pe rafturile a 72 de biblioteci din judeţ. Cărţile au fost trimise de Ministerul Culturii.

TIMIŞ. Stelian Ogică a rămas fără permis la Timişoara. Controversatul jucător la Loto a trecut pe roşu, apoi a fugit de poliţişti. După o urmărire de trei kilometri, a oprit, dar a refuzat să se legitimeze şi a luat-o la fugă printre blocuri. Ogică s-a dus peste o oră la Poliţie şi a plătit amenda de 500 de lei.

TULCEA. Doar 200 de sturioni pot fi pescuiţi legal anul acesta. Limita a fost stabilită de autoritatea internaţională CITES, care protejează speciile în pericol. Pescuitul comercial al sturionilor este interzis în România încă din 2006.

VASLUI. Populaţia judeţului a scăzut pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Anul trecut s-au născut 4.655 de bebeluşi şi au murit 5.127 de persoane, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică.

VÂLCEA. Europa se deszăpezeşte cu sare de la Ocnele Mari. Peste 50 de TIR-uri, multe din Austria şi Germania, au venit să încarce sare de la salina din localitate. Aglomeraţia s-a produs în urma avertizării meteorologice pentru următoarele zile, când se anunţă căderi de zăpadă.

VRANCEA. Doctorii de la ţară refuză voluntariatul. Medicii de familie care asigură asistenţă medicală în cele 400 de şcoli de la sate cer primăriilor să le plătească serviciile prestate. Ei ameninţă că după vacanţă nu vor face triajul epidemiologic al celor peste 1.000 de elevi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite