Judeţ cu judeţ: Peste 4.300 de elevi băcăuani au abandonat şcoala în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 4.300 de elevi băcăuani au abandonat şcoala în acest an. Oraşul Bistriţa riscă să piardă o finanţare europeană de 110 milioane de euro. Consiliul Judeţean Caraş-Severin a tăiat 400 de metri pătraţi dintr-o arie protejată pentru a turna fundaţia unui refugiu pentru salvamont. Poliţiştii şi angajaţii Primăriei Drobeta-Turnu Severin trebuie să înapoieze bonusuri totale de peste 730.000 de lei.

ALBA. Oficiul de Cadastru, paralizat de protestul salariaţilor. Angajaţii refuză să lucreze de trei zile, din cauza reducerii salariilor. Nicio cerere nu a fost înregistrată sau prelucrată în aceste zile.

ARAD. Reangajarea profesoarei bătăuşe este contestată. Conducerea Şcolii Generale nr. 2 din Arad va ataca în instanţă decizia Ministerului Educaţiei de a o retrimite la catedră pe Nuţica Crăciun. Femeia fusese concediată după ce a lovit o elevă.

ARGEŞ. Escrocul cu 20 de identităţi a fost prins într-un hipermarket din Piteşti. Constantin Tudor (24 de ani) era urmărit în toată ţara pentru înşelarea a zeci de magazine. Cu cărţi de identitate false, el cumpăra telefoane mobile cu abonamente.

BACĂU. De la şcoală, la coada vacii. Peste 4.300 de elevi băcăuani au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată pentru că şi-au abandonat studiile. Majoritatea au renunţat din cauză că părinţii nu au mai avut bani pentru haine şi rechizite.

BIHOR. Ţeparii de la casele de schimb valutar rămân în arest, potrivit deciziei Curţii de Apel Oradea. Alexandru Pogdoreanu şi Dragoș Cozmin Ionești sunt cercetaţi după ce au înşelat 230 de orădeni. Prejudiciul depăşeşte 250.000 de lei.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Oraşul Bistriţa riscă să piardă o finanţare europeană de 110 milioane de euro. Cu o lună înainte de a prezenta Comisiei Europene un studiu despre proiectul şoselei de centură, traseul nu este definitivat.

BOTOŞANI. Şefi la Salvare cu salarii de infarct: peste 10.000 de lei. Nicuşor Curteanu şi Mihai Murariu sunt cercetaţi de Curtea de Conturi pentru că iau salarii mai mari decât prevede legea. Ei ceruseră chiar mărirea cu 50% a lefurilor.

BRAŞOV. Zeci de mame au protestat, ieri, în Parcul „Nicolae Titulescu" din Braşov, faţă de scăderea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Femeile strâng semnături pentru organizarea unei acţiuni de protest de amploare.

BRĂILA. Violatorii de minore din Jirlău au fost arestaţi. Ionel Turturică (33 de ani) şi Cătălin Leca (32 de ani) sunt acuzaţi că, timp de un an, au întreţinut relaţii sexuale cu două surori, de 8 şi de 15 ani. Fata cea mare este însărcinată în opt luni.

BUZĂU. Ucis de fulger. Un bărbat pe care l-a prins ploaia în câmp a murit, iar altul a fost rănit. Tragedia a avut loc, miercuri seară, în satul Joiţa, lângă Râmnicu Sărat.

CARAŞ-SEVERIN. Consiliul Judeţean a tăiat 400 de metri pătraţi dintr-o arie protejată pentru a turna fundaţia unui refugiu pentru salvamont. Construcţia a început fără avizul Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului.

CĂLĂRAŞI. Un nou focar de varicelă în Călăraşi. Opt copii de la creşa săptămânală s-au îmbolnăvit, după ce, la începutul săptămânii, 11 copii de la o grădiniţă au fost diagnosticaţi cu varicelă. Medicii se aşteaptă să apară şi alte cazuri în oraş.

CLUJ. Zece voluntari din cadrul Fundaţiei Habitat pentru Umanitate Cluj au construit, ieri, 11 case în miniatură pentru a sărbători 11 ani de la înfiinţarea organizaţiei. Ei au fost ajutaţi de clujenii prezenţi în Piaţa Muzeului.

CONSTANŢA. Şcoală de spionaj militar la baza de la „Mihail Kogălniceanu". Peste 100 de soldaţi americani vor face, de săptămâna viitoare, antrenamente cu românii pentru a putea acţiona în teatrele reale de operaţiuni.

COVASNA. Furnizorii de medicamente îşi recuperează marfa direct de pe rafturile farmaciilor, în contul datoriilor de peste cinci milioane de euro. Farmaciştii spun că în scurt timp vor închide unităţile din mediul rural.

DÂMBOVIŢA. Peste 700 de salariaţi de la Termocentrala Doiceşti riscă să rămână pe drumuri după ce ministrul Economiei, Adriean Videanu, a spus că vrea să închidă unitatea.

DOLJ. Ionuţ Dinu va fi judecat în Bucureşti din cauza mediatizării excesive a cazului pe plan local. Cererea de strămutare a procesului a fost făcută de poliţistul Nelu Dinu, tatăl tânărului de 23 ani care a împuşcat-o mortal pe Alexandra Iancu, în iunie 2009.

GALAŢI. Fosta directoare a Protecţiei Copilului Galaţi, Marinela Dobrea, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, uz de fals şi spălare de bani. Ea a trucat mai multe licitaţii şi a cumpărat bunuri la preţuri peste valoarea reală.

GIURGIU. Un bărbat de 48 de ani s-a înecat într-un lac din apropierea râului Neajlov. El se afla la pescuit şi a căzut în puţul adânc de şase metri format în urma excavărilor efectuate de balastiere.

GORJ. Patru ani şi şase luni de închisoare pentru adeverinţe false. Iorgu Negrea, fost angajat al Primăriei Târgu-Jiu, a fost condamnat pentru că a emis mai multor români documente care le atestau apartenenţa la etnia rromă.

HARGHITA. Aparatură de ultimă generaţie donată Spitalului Judeţean. Serviciul Internaţional „Salvaţi Copiii" a donat, prin intermediul Spitalului de Copii „Heim Pál", din Ungaria, un dispozitiv de intervenţii chirurgicale în ortopedia pediatrică.

HUNEDOARA. Procesul căutătorilor de comori dacice a reînceput ieri. Cele 11 persoane implicate, condamnate la închisoare între 7 şi 12 ani, au contestat sentinţele Tribunalului Hunedoara, la fel ca şi Parchetul Hunedoara şi Ministerul Culturii.

IALOMIŢA. La Slobozia se va construi un centru pentru bătrâni, cu o capacitate de 200 de locuri. Investiţia de 250.000 de euro este asigurată din fonduri europene. În judeţ mai sunt cămine pentru bătrâni la Feteşti şi la Urziceni.

IAŞI. Tragedia de la Scânteia a ajuns pe masa preşedintelui. Rudele celor 13 pasageri morţi în microbuzul spulberat de tren îi cer lui Traian Băsescu să intervină pentru a urgenta ancheta care trenează la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

ILFOV. Bătaie generală în liceu. O fată şi un băiat, ambii de 16 ani, s-au luat la bătaie în incinta Liceului „Barbu Ştirbei" din Buftea. La încăierare au participat şi rude ale celor doi, iar băiatul şi tatăl său au ajuns la spital.

MARAMUREŞ. Bebeluşul de cinci săptămâni născut cu o malformaţie cardiacă gravă, căreia medicii din România nu i-au dat şanse de supravieţuire, a trecut cu bine de a doua operaţie făcută la Linz, Austria. Starea Alesiei Lupşa, din Baia Mare, este stabilă.

MEHEDINŢI. Obligaţi să înapoieze primele şi sporurile din 2008. Curtea de Conturi a hotărât că poliţiştii comunitari şi angajaţii Primăriei Drobeta-Turnu Severin au primit ilegal bonusuri totale de peste 730.000 de lei.

MUREŞ. Un tren de epocă plin cu turişti străini a ajuns, ieri, în oraşul Sighişoara. Oaspeţii au fost întâmpinaţi în gară cu palincă şi pâine. Cei 60 de turişti străbat de şase zile Europa cu acest tren regal, iar destinaţia finală a excursiei este oraşul Istanbul. Un bilet pentru această plimbare a costat 6.000 de euro.

NEAMŢ. Bani publici aruncaţi pe site-uri anonime. Consiliul Judeţean a plătit 50.000 de lei pentru un site de promovare turistică şi o „clonă" în limba engleză. Site-urile au trafic scăzut şi nu valorează nici jumătate din cât au costat.

OLT. Elev înghiţit de ape. Gabriel Cârstea (11 ani) a murit în râul Teslui, unde venise la scăldat cu prietenii săi. Copilul nu ştia să înoate. Pompierii au căutat ore în şir corpul neînsufleţit în apele adânci de patru metri.

PRAHOVA. În comă alcoolică după examen. Eliza Stoica (14 ani) a ajuns la spital după ce a chiulit ca să serbeze nota 9.75 de la testarea naţională la matematică. Eleva de la Colegiul „Nichita Stănescu" din Ploieşti a băut două beri şi 300 de grame de tărie.

SATU MARE. Razie printre piraţii şoselelor. Poliţiştii sătmăreni au amendat, ieri, 12 şoferi care transportau ilegal persoane chiar pe rutele transportului în comun din judeţ. Amenzile au fost între 1.000 şi 5.000 de lei.

SĂLAJ. O fetiţă de 11 ani, Alexandra Chira, din localitatea Plopiş, reprezintă România la unul dintre cele mai importante festivaluri de folclor din Europa, „Privighetoare cehă". Concursul a început ieri, la Praga.

SIBIU. Concurs internaţional de off-road la Mediaş. Piloţii vor trece, astăzi, peste obstacole din piatră, maşini şi peste cauciuri în finala competiţiei la care s-au înscris 50 de maşini.

SUCEAVA. Antena ucigaşă. Cinci angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică care lucrează la ultimul etaj s-au îmbolnăvit de cancer, iar doi dintre ei au decedat. Şefii instituţiei dau vina pe o antenă neidentificată de pe acoperiş.

TELEORMAN. „Noaptea Muzeelor" la Alexandria. Muzeul Judeţean va organiza, mâine, un program de expoziţii, spectacole de muzică folk şi teatru, precum şi concursul de patiserie „Delicii nocturne".

TIMIŞ. Doi bărbaţi au murit, ieri, într-un rezervor de dejecţii de la ferma de porci din localitatea Gătaia. Cei doi lucrau pentru o firmă care fusese contractată să execute lucrări la instalaţia electrică.

TULCEA. Autobuze second-hand în Tulcea. Cele 10 autovehicule au fost cumpărate, cu 245.000 de euro, de Societatea de Transport Public de la o firmă din Argeş.

VASLUI. Pavel Vieru (45 de ani) s-a spânzurat de streaşina casei sale din Cozmeşti după ce a aflat că nu-şi va mai vedea niciodată soţia şi cei doi copii. Femeia plecase, cu copiii de câţiva ani în Spania, iar bărbatul primise recent, prin poştă, cererea de divorţ. În biletul de adio scrie că s-a săturat de singurătate şi că nu poate trăi fără copii.

VÂLCEA. Grădină de 10 milioane de euro în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Autorităţile locale au aprobat finanţarea construcţiei unui parc suspendat unic în Oltenia.

VRANCEA. Localnicii din Sihlea sunt decişi să blocheze, în semn de protest, Drumul Judeţean 204D, după ce ieri o maşină s-a răsturnat din cauza gropilor. Sătenii vor să interzică accesul până când drumul va fi reparat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite