Jucu şi Nokia – o rotiţă în angrenajul globalizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii germani au cântat prohodul fabricii Nokia din Bochum, în 2008
Muncitorii germani au cântat prohodul fabricii Nokia din Bochum, în 2008

Compania finlandeză Nokia este deocamdată singura pentru care se accesează a doua oară fondul anti-globalizare, creat de UE pentru şomerii lăsaţi în urmă de firmele care migrează în ţări cu angajaţi ieftini. De data asta, victimele sunt de la Jucu-Cluj.

Fondul European pentru Ajustare la Globalizare (FEAG) a fost creat, în 2006, cu un scop simbolic - pentru ca Uniunea să-şi arate solidaritatea cu victimele acestui fenomen, mai precis cu şomerii proveniţi din firmele care-şi mutau producţia în afara UE.

Ideea a apărut la sfârşitul lui 2005, după ce francezii şi germanii au şocat prin votul dat împotriva Constituţiei Europene. Cetăţenii din cele două state fondatoare ale Uniunii respingeau astfel neoliberalismul, care le tulbura confortul obţinut în decenii de bătălii sindicale. A fost un an presărat cu greve împotriva globalizării, după ce în Franţa, de exemplu, HP a început disponibilizarea a 1.250 de persoane. 

Occidentalii erau speriaţi de două fenomene care se intensificau: invazia muncitorilor din noile state membre le afecta salariile, iar zborul companiilor în sens invers, spre ţări ieftine, pentru a face faţă concurenţei globale, îi lăsa fără locuri de muncă. Şi-n tot acest timp, instituţiile europene nu discutau decât măsuri care să avantajeze firmele şi să le permită creşterea competitivităţii la nivel global. De aceea, în decembrie 2005 s-a acceptat ideea Fondului, în pofida opoziţiei vehemente a neoliberalilor.

Condiţii imposibile

Fondul a intrat în funcţiune în 2007 şi-n primii doi ani a fost un eşec, din cauza condiţiilor de eligibilitate, în special a numărului minim impus, de 1.000 disponibilzaţi per companie. În 2008 au fost înregistrate doar 5 aplicaţii, toate aprobate, care au consumat 6,9% din cele 500 de milioane de euro puse la bătaie.

Regulile s-au schimbat în 2009, când s-a decis ca fondul să fie accesat nu numai în cazul problemelor apărute din cauza globalizării, ci şi a crizei financiare şi economice mondiale. Mai mult, numărul minim al concediaţilor a fost înjumătăţit la  500 de persoane, rezultaţi într-un interval de 4 luni, sau 500 de disponibilizaţi dintr-un domeniu, în 9 luni. În situaţii excepţionale, când concedierile au un impact puternic pe piaţa muncii din regiune, pot fi acceptate şi cereri pentru un număr mai mic de persoane trimise în şomaj.

Dacă solicitarea este aprobată, concediaţii respectivi beneficiază de servicii personalizate de consultanţă şi pregătire profesională, pentru a-şi găsi cât mai repede un alt loc de muncă sau pentru a-şi deschide o mică afacere (ca lucrători independenţi). Din banii FEAG nu se dau salrii compensatorii.  Numărul cererilor a crescut în 2009 la 29, iar în 2010, la 31.

Rezultate catastrofale

România va depune curând prima solicitare de fonduri - va cere aproximativ 6,7 milioane de euro pentru cei 2.200 de disponibilizaţi de la Jucu, plus alţi circa 1.000 de şomeri din firmele lovite îndirect de plecarea companiei finlandeze. Statul român va pune de la el restul de 3,4 milioane de euro.

Dacă aplicaţia se aprobă (şansele sunt de aproape 100%), Fondul va plăti pentru a doua oară rezolvarea problemelor lăsate în urmă de Nokia, după ce în 2009 Germania a primit 5,6 milioane de euro pentru 1.300 de şomeri rezultaţi când producţia din Bochum s-a mutat în România.

Raportul final al cheltuirii banilor daţi de FEAG pentru Nokia Germania este întristător - la patru săptămâni după sfârşitul perioadei de aplicare, figurau ca reangajaţi 385 din cei 1.305 de şomeri Nokia Bochum din program - mai puţin de 30% din disponibilizaţi. Alţi 121 mai erau curprinşi în diferite forme de şcolarizare sau pregătire profesională.

Celelalte 737 de persoane, adică aproape 57%, nu-şi găsiseră încă un job, cu toate că pentru fiecare s-a cheltuit în medie peste 8.000 de euro.

Autorităţile germane au considerat totuşi că rezultatele sunt „relativ satisfăcătoare", ţinând cont „de situaţia defavorabilă a pieţei muncii, nivelul relativ scăzut al calificărilor, vârsta mai avansată a majorităţii  lucrătorilor, aversiunea lor pentru mobilitate şi lipsa lor de entuziasm la ideea acceptării unor noi locuri de muncă mai slab remunerate", se spune în raportul final.

Milioane pentru respectul de sine

Ce-i drept, bilanţul Bochum este superior celui raportat în alte trei cazuri care s-au încheiat în 2010. Dintre cei 720 de şomeri portughezi din industria textilă care au primit asistenţă, doar 30 erau angajaţi la finalul programului. Restul, se spune în raport, erau prea bătrâni, prea fără şcoală etc.

Tot 30 a fost numărul spaniolilor textilişti care îşi găsiseră un job, din 587 câţi au primit asistenţă prin cofinanţarea FEAG. Dacă cifrele sunt dezamăgitoare, raportul de activitate pe 2010 al FEAG subliniază efectele psihologice miraculoase ale programelor: „Chiar şi cei care erau încă şomeri au declarat că măsurile FEAG le-au consolidat încrederea în sine şi respectul de sine (...) şi capacitatea de inserţie profesională s-a ameliorat în mod vizibil, chiar dacă aceştia nu au găsit întotdeauna cu rapiditate un loc de muncă".

Precedentul originar

Faptul că FEAG-ul dă pentru a doua oară bani unor şomeri Nokia este calificat deja ca un precedent periculos. În realitate, el este doar consecinţa previzibilă a precedentului din 2009, când Comisia Europeană a deliberat într-o cauză delicată: două state cereau bani Fondului pentru a compensa pierderea unor joburi ce migraseră în state membre. Or, FEAG-ul se născuse ca ajutor pentru victimele relocării în afara Uniunii.

În cazurile Nokia Bochum şi Dell Irlanda se pierdeau nişte locuri de muncă în vest şi se „recreau" în estul ieftin (România, respectiv Polonia). Ambele firme au fost dur criticate de stânga şi incluse în categoria companiilor companiilor care practică turismul subvenţionat, fiindcă au beneficiat de ajutoare în valoare de zeci de milioane de euro.

În 2008, compania americană Dell era cel mai mare exportator din Irlanda, "tigrul Europei", stat ce ajunsese să atragă înainte de criză o mulţime de firme, graţie politicii sale fiscale.

În ianuarie 2009, Dell confirma zvonurile existente pe piaţă, anunţând că mută în Polonia fabrica de la Limerick, Irlanda, unde lucrau 1.900 de persoane. Relocarea a declanşat un adevărat "tsunami industrial", fiecare job pierdut la Limerick provocând dispariţia altor 4 -5 posturi din regiune, ceea ce a dus la un bilanţ de aproximativ 10.000 de şomeri, dintr-o lovitură.

„Tsunami industrial" pentru 7 euro/oră

Nefericirea irlandezilor din Limerick  a însemnat o mare oportunitate pentru Lodz, Polonia. Dell debarcase la Lodz în 2006 şi avea deja acolo, în momentul desfiinţării producţiei din Limerick, 1.100 de angajaţi. Mulţi dintre aceştia fuseseră specializaţi la subsidiara irlandeză.

Transferul din Irlanda în Polonia s-a făcut, potrivit relatărilor din presa britanică, pentru 7 euro pe oră, cât înseamnă diferenţa de salarizare dintre un angajat Dell irlandez şi unul polonez. Guvernul polonez a oferit firmei subsidii în valoare de 54,5 de milioane de euro, care au primit aprobarea Comisiei Europene.

Click pe foto pentru a vedea cum plimbă globalizarea firmele prin lume



Să nu te bucuri de nenorocirea altuia!

Bucuria uşor perversă pe care au trăit-o românii când s-a închis Nokia de la Bochum şi s-a deschis cea de la Jucu a fost simţită probabil şi de polonezii din Pabianice.

În mai anul trecut, compania olandeză Philips Lighting anunţa că relochează subsidiara din oraşul german Plauen. Fabrica producea de 62 de ani becuri pentru autoturisme, iar din 1991 fusese preluată de Philips Lighting.

Angajaţii au fost trimişi în şomaj, iar producţia s-a mutat imediat în Polonia, la Pabianice, unde compania mai avea deja o făbricuţă. N-a trecut decât un an (la Jucu bucuria a ţinut trei ani) şi firma olandeză şi-a continuat călătoria spre est - la 10 septembrie anul acesta, Nasze Miasto anunţa că Philips îşi relochează producţia în China, astfel încât închide una dintre cele două făbricuţe de la Pabianice.

Muncitorii de la Plauen au protestat anul trecut zadarnic, deşi aveau susţinerea IG Metal, una dintre cele mai puternice organizaţii sindicale din Europa. Câteva sute de germani s-au deplasat vara trecută la Eindhoven (Olanda), au mărşăluit prin oraş, apoi au manifestat în faţa sediului central al Philips.

Decizia n-a fost schimbată, deoarece niciodată presiunea sindicală n-a contat în ecuaţia globalizării. Doar guvernele au fost cele care au reuşit să convingă o companie să mai rămână şi un singur instrument de persuasiune s-a dovedit mereu eficient - banul.

Samsung, întors din drum cu milioane de euro

Ultima demonstraţie în acest sens s-a petrecut săptămâna trecută, în Slovacia. Fiindcă nu primise scutirea de taxe cerută, Samsung ameninţa de ceva timp că se mută în România. La numai o zi după ce ştirea era preluată de presa românească, Bratislava aproba scutirea în valoarea de 28 de milioane de euro solicitată de Samsung. Imediat după ce ministrul de Finanţe şi-a pus semnătura pe document, reprezentantul Samsung a ieşit să infirme mutarea fabricii din Slovacia. Stabilită din 2002 în Slovacia, compania sud-coreeană beneficiat până acum de subvenţii în valoare totală de aproape 140 de milioane de euro.

Durata de viaţă a unei investiţii

Stimulentele şi ajutoarele acordate companiilor străine au reprezentant al doilea motiv (după mâna ieftină de lucru), pentru care multinaţionalele s-au stabilit în ţările din Europa Centrală şi de Est. Profesorul Shuichi Ikemoto, de la Nihon University, Tokyo, prevedea într-un studiu realizat în 2005 că, în contextul globalizării, va fi foarte greu pentru statele noi intrate în UE să păstreze mult timp investiţii nipone.  Potrivit studiului său, durata medie de viaţă a investiţiilor directe era la acea vreme de 15 ani, cu variaţii în funcţie de sectorul economic. 

El prognoza că investiţiile în sectoare care implică tehnici de muncă simple şi nu necesită specializări complexe se vor muta curând dinspre Centrul spre Estul Europei.

Jucu, pe harta globalizării

Fenomenul s-a intensificat după declanşarea crizei internaţionale şi a dus la scăderea duratei de viaţă a investiţiilor. Nokia Jucu este una dintre cele mai scurte investiţii europene. Când celebrul producător de telefoane mobile a venit la Jucu, nimeni nu bănuia că „Nokia Village" va exista doar trei ani. În septembrie 2011, reprezentanţii Nokia au anunţat că firma îşi va continua deplasarea spre est, în Asia, deoarece a pierdut bătălia globală a smartphone-urilor. Aşa a ajuns micuţa localitate, cu numai 4.000 de locuitori, să fie marcată cu steguleţ roşu pe harta globalizării.

Este o lovitură grea nu doar pentru cei peste 4.000 de muncitori concediaţi (de la Jucu şi din firmele afectate indirect), ci şi pentru economie, căci s-a pierdut al doilea mare exportator din România, după Renault. Printre firmele nipone despre care vorbea profesorul Shuichi Ikemoto se numără şi Yazaki, lider mondial în producţia de cablaje electrice pentru automobile.

Ce căutau japonezii la Caracal?

Firma a deschis în România o nouă fabrică, la Caracal, pentru a fi aproape de platforma Ford, Craiova. Primarul Gheorghe Anghel se mândreşte că oraşul are muncitori calificaţi şi harnici şi spune că de aia l-ar fi preferat japonezii. Povestea Yazaki este mult mai realistă decât îşi imaginează primarul: eficientizare prin reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă. Yazaki a venit aproape de compania căreia îi furnizează echipamentele, Ford, pentru că a găsit muncitori ieftini. Aşa arată întreaga istorie a companiei: a închis o linie de producţie din Portugalia şi a mutat-o în Lituania. Când lucrătorii au devenit prea scumpi aici, a consolidat linia din Bulgaria.

Anul trecut a anunţat închiderea fabricii din Prievidza, Slovacia, şi concedierea a 1.208 angajaţi. A rămas unitatea din Michalovce, unde muncitorii au protestat anul ăsta fiindcă sunt plătiţi cu numai 477 de euro, mult sub salariul mediu pe economie şi sub cei aproximativ 700 de euro pe care-i câştigă un ceh. Ei bine, la Caracal, muncitorii primesc un salariu de 1.000 de lei, adică jumătate din cât lua un lucrător concediat anul trecut la Prievidza.

Când firmele devin apatride

Un studiu al Fundaţiei europene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă arată că marile companii europene, în special cele germane, sunt mult mai stabile decât cele americane.

Din 2003, de exemplu, nu mai există nicio pereche de blugi Levi Strauss cu "Made in America" pe etichetă. Exact când faimosul brand aniversa 150 de ani de existenţă, conducerea decidea închiderea fabricii din San Antonio, ultima care supravieţuise pe teritoriul SUA. Acum, Levi este un celebru brand american fabricat oriunde în lume, numai în SUA, nu.

Danemarca - 15.000 de euro pe şomer

Danemarca, Italia şi Austria sunt ţările care au luat sume mai mari de 10.000 de euro pe cap de şomer. Pe primul loc în top se află Danemarca, unde s-au dat anul acesta câte 15.000 de euro pentru fiecare disponibilizat din domeniul construcţiilor navale. La celălalt capăt al clasamentului se află Cehia, cu o medie de 703 euro solicitaţi pentru reintegrarea fiecărei persoane concediate la fabrica Unilever din Nelahozeves. Făbricuţa din Cehia a fost mutată la Ploieşti, unde produce margarină destinată exportului.

23.688 de şomeri vor fi ajutaţi să se reangajeze cu banii aprobaţi anul trecut de FEAG

83.554 de euro este suma accesată, în 2010, prin cele 31 de proiecte avizate pozitiv de Fond

3.527 de euro este suma medie acordată pentru fiecare disponibilizat pentru care s-au cerut bani în 2010

Click pe foto pentru a vedea cum plimbă globalizarea firmele prin lume
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite