Învăţatul în grup este mai eficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metoda se aplică numai ştiinţelor umaniste, pentru cele exacte fiind recomandat studiul individual Pentru a avea spor la învăţat trebuie să faceţi în primul rând o planificare a

Metoda se aplică numai ştiinţelor umaniste, pentru cele exacte fiind recomandat studiul individual

Pentru a avea spor la învăţat trebuie să faceţi în primul rând o planificare a activităţii, un plan de studiu.

Specialiştii în psihopedagogie spun că, în cazul în care aveţi de învăţat la biologie sau română, o metodă eficientă şi plăcută este aceea de a te pregăti în grup. Pentru o bună funcţionare nu trebuie să fie mai mult de patru persoane. "Fiecare dintre acestea prezintă câte o parte din materialul care îi revine de pregătit. Astfel ei învaţă unul de la celălalt prin transmiterea informaţiilor. E o metodă foarte bună", explică psihologul şcolar Dana Drăghici, director al Centrului de Resurse şi Asistenţă Educaţională al Municipiului Bucureşti. Ea adaugă că pentru a putea reproduce un material este necesar ca mai întâi acesta să fie înţeles logic, iar susţinerea lui în public reduce timpul destinat studiului pentru ceilalţi membri ai grupului.

Psihologul şcolar este de părere că astfel de metode de învăţare în grup nu se pot aplica pentru a învăţa la matematică, fizică sau chimie. "Pentru aceste materii trebuie să ştiţi că studiul individual este sfânt. De preferat este să aveţi alături un mentor bun, care să vă ajute atunci când întâmpinaţi dificultăţi", adaugă Dana Drăghici.

După o oră de învăţare, 15 minute pauză

Perioadele de relaxare joacă şi ele un rol important. Trebuie să existe o succesiune bună pentru un rezultat pe măsură. Pentru elevii de clasa a VIII-a, şedinţele de învăţare nu trebuie să depăşească o oră, după care ei trebuie să ia o pauză de 15 minute.

"După şase ore la şcoală, acasă nu trebuie să mai înveţe mai mult de trei ore, pentru că elevul intră în supraîncărcare din cauza creierului foarte obosit" , adaugă Dana Drăghici. Pentru elevii de clasa a XII-a, perioada de învăţare se măreşte la o oră şi jumătate, cu o pauză de 15 minute. La studenţi, această perioadă ajunge până la două ore şi jumătate sau chiar mai mult.

Fiecare se instruieşte în stil propriu

"Eu citesc fiecare curs important atunci când este predat. Învăţ destul de mult la seminarii, iar la examen reuşesc să-mi aduc aminte. Când învăţ acasă trebuie neapărat să am linişte pentru că altfel nu înţeleg nimic", spune Popescu Cezarina, studentă în primul an la Drept. "Eu am luat bacul învăţând cu muzică. Mă aşezam în pat, dădeam drumul la muzică şi învăţam. Melodiile trebuiau să fie neapărat lente, de obicei ascultam Celine Dion", spune Clementina Geambaşu, studentă la Facultatea de Jurnalism.

"De obicei învăţ în clasă, în pauză. Reuşesc să reţin destul de repede şi câteva minute din recreaţie îmi sunt suficiente că să scap cu o notă bună atunci când mă ascultă profesorii", adaugă Mihai Luca, elev la Liceul Onicescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite