Întârzierea salariilor a provocat haos în circulaţia trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impiegaţii de mişcare au blocat garniturile de călători şi de marfă, neştiind că salariile lor mai aveau puţin şi intrau pe carduri. Mersul trenurilor a fost bulversat, ieri, din cauză că salariile angajaţilor CFR au întârziat 10 zile. Liderii sindicali nu îşi asumă însă oprirea trenurilor.

Oprirea trenurilor este ultima etapă la care se poate ajunge în cadrul unui protest organizat şi coordonat, de regulă, de către sindicate, după ce se epuizează toate etapele revendicărilor.

Această regulă a fost dată peste cap ieri, când mai mulţi angajaţi ai CFR Bucureşti şi Constanţa au oprit pur şi simplu circulaţia feroviară, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe luna mai. De fapt, banii fuseseră viraţi de către CFR, dar sumele încă nu puteau fi scoase de pe carduri la ora 10.00, când CFR-iştii au început protestul. Ceva mai târziu, ei au descoperit că banii sunt livraţi şi... au reluat lucrul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cine va plăti pagubele?

Întrebat cum a fost posibilă o asemenea acţiune, şeful sindicatului Mişcare Comercial din cadrul CFR, Gheorghe Popa, ne-a declarat că aceasta a fost „o decizie unilaterală a salariaţilor“, iar conducerea sindicatelor a aflat mai târziu de oprirea trenurilor. Cine va plăti prejudiciile astfel create?

„Încă nu ştim ce măsuri va lua administraţia împotriva celor vinovaţi, dar noi avem obligaţia să fim alături de colegii noştri“, ne-a răspuns liderul sindical. El a precizat că nu mecanicii de locomotivă sunt cei care au oprit circulaţia, ci impiegaţii de mişcare.

La rândul său, liderul sindicatului din cadrul CFR Constanţa, Vasile Anghel, a declarat agenţiilor de presă că la greva spontană au participat salariaţi ai CFR Infrastructură şi ai CFR Marfă.

25 de trenuri oprite

Din cauza protestului care a avut loc ieri, între orele 10.00 şi 11.25, a fost afectată circulaţia a 25 de trenuri, care au înregistrat întârzieri de 30 până la 90 de minute, ne-a comunicat Biroul de Presă al CFR. Trei garnituri au fost oprite în Gara de Nord, patru la Titu şi una la Chitila. Una dintre garnituri avea destinaţia Budapesta, iar celelalte se îndreptau spre Timişoara, respectiv Constanţa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite