Guvernul a redus perioada în care poate fi adoptat un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a redus astăzi perioada de adopţie a unui copil. Astfel, un copil cu părinţi necunoscuţi va putea fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului va putea fi adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, Executivul a decis, "la cererea primului-ministru", să menţină reglementările în vigoare privind adopţiile internaţionale.

Pe de altă parte, în cazul persoanelor care recunosc un copil rezultat dintr-o relaţie extraconjugală pe care doresc să-l adopte va fi introdusă şi proba ADN.

Perioada de adopţie şi postadopţie va fi monitorizată de către autorităţi timp de doi ani, a declarat secretarului de stat din Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait. El explicat că prin aceste modificări se urmăreşte creşterea numărului de copii adoptabili.

Secretarul de stat Bogdan Panait a precizat că noul cadru legislativ vizează şi înfiinţarea unui corp de control al ORA pentru a veghea la aplicarea legii, precum şi înfiinţarea la cele 47 de direcţii de asistenţă socială şi protecţie a copilului a unei structuri specializate în adopţie şi post-adopţie, constituită din 2 asistenţi sociali, 2 psihologi şi un jurist.

Din cei aproximativ 67.000 copii aflaţi în grija statului, în ultimii doi ani au fost adoptaţi în medie 1.700 de copii. Alţi 22.000-23.000 copii se află în centre de plasament, iar 20.000 beneficiază de suportul asistenţilor maternali.

Întrebat de jurnalitşi dacă o familie de români stabilită în altă ţară poate adopta acum un copil din România, Bogdan Panait a răspuns că acest lucru e posibil doar în cazul în care se respectă etapele adopţiei internaţionale.

"Nu, numai pe etapele adopţiei internaţionale. În România, nu. În România sunt nişte clauze foarte clare: trebuie să aibă domiciliul aici, reşedinţa aici sau să facă dovada că domiciliază de un an în România", a explicat oficialul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite