Grila de salarizare creşte cu trei trepte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar se măreşte de la 12 la 15, potrivit noului proiect de Lege de Salarizare.

La numai un an de la asumarea răspunderii în Parlament pe Legea Salarizării, Executivul propune acum modificarea ei. Potrivit noului act normativ, care se va afla în dezbatere publică până la 3 septembrie, cel mai bine remunerată funcţie în stat va avea coeficientul 15 (adică va fi egală cu 15 salarii medii brute pe ţară) şi va fi a şefului statului. Cel mai prost plătită va fi a muncitorului necalificat care va avea coeficient 1. 


Profesorii din învăţământul preuniversitar şi medicii se vor afla din nou la baza piramidei salariale. Nivelul salarial al acestora nu va sări de echivalentul a 4,5 salarii minime pe economie. La un nivel al salariului minim pe economie de 640 de lei propus de Guvern aceasta va însemna 2.880 de lei pe lună, sumă din care trebuie scăzute taxele şi impozitele. „Medicii şi profesorii formează grosul bugetarilor – peste 60%. Aici orice mărire de salariu saltă automat media câştigurilor bugetarilor. De aceea, cei mai mulţi politicieni preferă să-şi aducă aminte de ei numai în campaniile electorale”, a declarat Petre Dandea, vicepreşedintele confederaţiei sindicale Cartel „Alfa”. 


Luni, 30 august, va avea loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii Executivului şi liderii celor patru mari confederaţii sindicale: CNSLR-Frăţia,  Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Cartel „Alfa” şi Blocul Naţional Sindical, pe marginea noului act normativ. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite