Mihai Eminescu e boboc de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul naţional are un tiz în vârstă de 15 ani care va afla mâine la ce liceu va fi admis. Elevul Mihai Eminescu locuieşte în satul Călienii Vechi din comuna Năneşti şi ştie pe de rost o singură poezie din opera marelui poet român.

Ca şi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu din Năneşti a venit pe lume în luna ianuarie. Născut cu numele de familie Mihai, băiatul a primit la botez prenumele Eminescu, la dorinţa unchiului său, care i-a fost naş.

„Cumnatul mi-a botezat copilul şi a fost plăcerea lui să-i dea numele de Eminescu, iar eu şi soţul meu am fost de acord. La noi în sat mai sunt câteva persoane care poartă acest prenume, dar niciuna dintre ele nu se numeşte şi Mihai", a povestit Gabriela Mihai, mama lui Eminescu.

Crezut doar cu buletinul

Băiatul, care a absolvit opt clase primare la şcoala din Năneşti, spune că-şi poartă cu mândrie numele, chiar dacă este nevoit să facă mereu dovada că-l cheamă Mihai Eminescu.

„Port tot timpul buletinul la mine, singurul care mă scoate din încurcături. Primii care nu m-au crezut au fost colegii de clasă. De curând, am participat la un cros la Focşani, iar profesorul care m-a întrebat cum mă numesc pentru a-mi da o diplomă mi-a zis: «Mă, tu faci mişto de mine!». Bineînţeles că a fost uimit când i-am arătat cartea de identitate", a declarat amuzat Eminescu.

Adolescentul bălai, cu ochi albaştri, spune că nu este deloc o povară pentru el să poarte acelaşi nume cu ilustrul poet, pe care îl respectă, fără însă a avea preocupări literare. „Pe Mihai Eminescu l-am studiat pentru că am fost obligat de programa şcolară. Mi-a plăcut mult poezia «Fiind băiet, păduri cutreieram», care mă reprezintă, dar în rest nu ştiu pe de rost poezii de-ale lui", a spus băiatul.

Fetele sunt topite după el

Adolescentul este pasionat de motociclete, de fotbal, de pescuit, dar şi de fete, pe care reuşeşte să le cucerească prin farmecul său personal. „Este un coleg nemaipomenit. Întotdeauna ne face să râdem şi ştie să se facă plăcut", îl caracterizează şefa clasei, Nicoleta Jugan.

Potrivit profesorului Dumitru Tudorie din Călienii Vechi, numele Eminescu este astăzi răspândit în sat datorită unui tâmplar, pe nume Samoilă, care în urmă cu multe decenii, pătruns de frumuseţea versurilor marelui poet, a decis să-i dea fiului său acelaşi nume. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite