Finanţarea universităţilor europene, la jumătate faţă de cele americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile din Uniunea Europeană sunt cel mai prost finanţate din întreaga lume, arată un studiu al Center for European Reform (CER) din Londra. Astfel, bugetul alocat instituţiilor de

Universităţile din Uniunea Europeană sunt cel mai prost finanţate din întreaga lume, arată un studiu al Center for European Reform (CER) din Londra. Astfel, bugetul alocat instituţiilor de învăţământ superior din Europa este de două ori mai mic decât cel pentru universităţile americane.
Potrivit studiului, statele UE cheltuiesc pentru învăţământul superior între 0,9 procente (Slovacia, Italia, Cehia) şi 1,8 procente din PIB (Danemarca, Finlanda şi Suedia) în comparaţie cu Statele Unite, care alocă circa 2,6 procente din bugetul lor învăţământului superior. Studiul CER remarcă faptul că "universităţile europene însumate nu reuşesc să furnizeze energia creativă şi intelectuală, de care are nevoie continentul pentru a-şi îmbunătăţi performanţele economice slabe".

Mulţi studenţi, resurse puţine
Universităţile din Germania, Franţa şi Italia au în comun numărul mare de studenţi şi resurse materiale şi condiţii de învăţat neadecvate, cum ar fi clădirile şubrede. Primele opt universităţi din lume, arată studiul, sunt din SUA, experţii estimând că, în următorii trei-patru ani, China şi India vor concura în topul universitar. La nivel mondial, primele 10 universităţi neamericane sunt: Oxford, Cambridge, Tokyo, Kyoto, Imperial College din Londra, Toronto, University College din Londra, Institutul Tehnic Suedez, British Columbia din Canada şi în Olanda Utrecht.

Universităţile fără performanţe - închise
În contextul în care circa 58 la sută din absolvenţii europeni de universităţi americane rămân în SUA după terminarea studiilor, CER propune ca soluţionarea crizei universitare europene să se facă prin închiderea universităţilor cu rezultate slabe pentru a concentra finanţarea pe cele care dau randament. Universităţile europene ar trebui să acorde mai multă atenţie studenţilor cu taxă şi să-i elimine pe cei care vor doar să aibă o diplomă, diminuând astfel rata abandonului universitar cu 40 la sută.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite