Fiecare copil ar putea primi la naştere, de la stat, 500 de euro într-un cont educaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul va deschide fiecărui nou-născut un cont educaţional reprezentând echivalentul în lei al sumei de 500 de euro, potrivit noului proiect al Legii educaţiei, in varianta preluată din propunerile Comisiei prezidenţiale.

"Statul sprijină dreptul la educaţie prin acordarea sumei în echivalentul în lei a 500 de euro fiecarui copil, la naşterea acestuia", se arată în articolul 302 al proiectului Legii educaţiei, obtinut de Mediafax şi transmis de Hotnews.

Potrivit documentului, acest cont educaţional va fi acordat tuturor copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Legii educaţiei.

Noul proiect de lege privind sistemul educaţional ar urma sa fie discutat, în prima lectură, în şedinţa de miercuri a Guvernului, care va fi organizată la Iaşi, potrivit unor surse oficiale.

Si proiectul Legii educatiei nationale din septembrie 2009, elaborat in mandatul Ecaterinei Andronescu, document pe care Guvernul a dorit, la vremea respectiva, sa il promoveze prin angajarea raspunderii, prevedea ca statul sprijina dreptul la educatie permanenta prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei si valabil la data platii, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite