Farmaciştii, în grevă japoneză: "Ne confruntăm cu o situaţie extrem de gravă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Farmaciştilor din România a anunţat că farmaciştii vor fi în grevă japoneză marţi şi miercuri şi a cerut Guvernului să găsească urgent soluţii pentru continuarea asigurării medicamentelor către populaţie.

Farmaciştii vor purta banderole negre pe braţ. "Protestul nostru trebuie să fie un semnal de alarmă şi un apel la responsabilitate pentru autorităţile din domeniul sanitar faţă de propriile decizii, faţă de tot sistemul farmaceutic din România şi, în primul rând, faţă de pacienţi", se arată într-un comunicat al Colegiului.

Ei atrag atenţia că prelungirea termenelor de plată de la 60 la 210 zile, începând cu luna iunie a acestui an, a adus farmaciile într-o situaţie fără precedent. Cu toate economiile epuizate şi fără a mai avea nicio încasare de la casele de asigurări de sănătate, farmaciile trebuie să se aprovizioneze cu medicamente pentru populaţie şi să plătească impozitele, TVA-ul, salariile, chiriile şi celelalte cheltuieli necesare funcţionării, precizează comunicatul.

"Ne confruntăm cu o situaţie extrem de gravă, întrucât farmaciile nu au mai primit banii pentru medicamentele eliberate în ultimele cinci luni şi nu vor mai primi niciun ban cel puţin până în luna februarie a anului viitor", susţin reprezentanţii Colegiului.

Potrivit acestora, o mare parte dintre farmacii, mai ales din mediul rural, sunt în stare de insolvenţă, fiind somate să îşi plătească datoriile către stat şi către furnizorii de medicamente.

Creditul de angajament, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 105/2009, este pe cale de a se epuiza până la sfârşitul acestei luni din cauza creşterii consumului de medicamente în sezonul rece şi a creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu gripă nouă, subliniază farmaciştii.

"În ciuda nenumăratelor semnale pe care le-am dat până acum şi a discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii autorităţilor publice, nu a fost găsită nicio soluţie", conchide comunicatul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite