Facultate de stat sau particulară?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oferta bogată de programe îi pune pe candidaţi în dificultate atunci când vor să susţină examende admitere la facultate Pentru ce fel de facultate ar trebui să optez? Să fie de stat sau

Oferta bogată de programe îi pune pe candidaţi în dificultate atunci când vor să susţină examende admitere la facultate

Pentru ce fel de facultate ar trebui să optez? Să fie de stat sau particulară? Unde învăţ cel mai bine carte?
Cum sunt văzuţi absolvenţii facultăţilor private la angajare? Cât de mult contează pe piaţa muncii ce ai terminat? Acestea sunt cele mai frecvente întrebări pe care tinerii şi le pun atunci când se hotărăsc să-şi continue studiile.

Specialiştii în programe educaţionale spun că nu contează unde urmezi cursurile, ci mai degrabă ce acumulezi în anii de studiu. Experţii în recrutare susţin că la angajare contează mai puţin de unde provine diploma, şi mai mult ce ştii să faci.

"Există la noi nişte prejudecăţi cum că cei de la facultăţile particulare n-ar fi foarte buni. Aceasta din cauză că, până acum, cei care susţineau examene la psihiatrie picau la stat. Dar facultatea absolvită nu influenţează decizia de angajare", explică Adrian Ciocodan, director general de la Smartbox, firmă de consultanţă în recrutare.

Experţii în educaţie spun că România, ca sistem de învăţământ, nu se poate compara cu alte state, unde
universităţile private sunt mai bine văzute decât cele de stat.

Ministerul Educaţiei dă liber la taxe

Oficialii de la Ministerul Educaţiei susţin că nu contează unde te înscrii, ci cum parcurgi programul de studii şi cu ce rezultate ai terminat. "Angajatorul se uită la cât ai acumulat şi cum îţi foloseşti cunoştinţele.
Pentru noi nu există universităţi publice sau private, noi punem accent pe calitatea programelor de
educaţie", spune Dumitru Miron, secretar de stat pentru învăţământul universitar.

În privinţa diferenţei dintre taxe, acesta adaugă că fiecare universitate are
libertatea să-şi stabilească costurile. "Pe noi ne interesează dacă preţurile reduse de la unele specializări corespund calităţii de la programe educaţionale de acelaşi tip.

Politica de taxe ar trebui să se bazeze pe costuri reale şi să nu fie în detrimentul programelor educaţionale", mai spune Miron. Specialiştii susţin că alegerea formei de învăţământ, de stat sau particular, e în responsabilitatea fiecărui candidat.

"El trebuie să ştie care profil corespunde cel mai bine obiectivelor pe care şi le-a propus şi mai ales nevoilor pe care le-a identificat. Experţi se pot forma din ambele forme de învăţământ", spune Nadia Alexe, senior recruitment consultant de la Businessiq IQ.

Experţii în resurse umane spun că la angajare nu se fac departajări distincte între candidaţi proveniţi de la instituţii de stat sau particulare.

Recruterii pun accent pe competenţe

"Un recrutor obiectiv va face abstracţie de diplomele obţinute şi va încerca să vadă potenţialul de dezvoltare al acestuia, sau în cazul unui proaspăt absolvent va evalua competenţele pe care acesta le-a achiziţionat.Foarte mulţi angajatori apreciază în schimb experienţa practică achiziţionată chiar şi în timpul studiilor", susţine Nadia Alexe.

Consultantul spune că, dacă studentul va urma cursurile de specialitate din timpul facultăţii, acest
lucru îl va ajuta să aibă o bază pentru a deveni un bun profesionist în cariera pe care şi-a ales-o.
Managerii de programe educaţionale susţin totuşi că facultăţile de la noi sunt foarte diferite de cele din străinătate.

"Particularele de la noi sunt diferite faţă de cele de afară, şi ca prestaţie a profesorilor, şi ca mod de comportare al studenţilor. În plus, acolo, sistemul de credite transferabile de la o şcoală la alta se face prin acord între şcoli", susţine Marian Staş, director al Codecs România pentru Educaţie.

Cât costă un an de studiu

În majoritatea facultăţilor particulare costul pentru un an de studiu la zi este cuprins între 1.200 şi 2.400 lei, plătibili în două, trei sau chiar patru rate. Unele dintre universităţi acordă reduceri, în cazul în care taxa e plătită la începutul anului.

La universităţile particulare, olimpicii internaţionali au reduceri importante. La universităţile de stat, taxele variază între 1.800 şi 3.500 lei. Absolvenţii care vor să se înscrie la Medicină plătesc sume de la 2.000 de lei în sus, în funcţie de specializare. Pentru învăţământul la distanţă taxele sunt cuprinse între 600 şi 2.000 lei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite