Exorcistul este liber, familia măicuţei ucise îl blestemă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul monah exorcist a zâmbit plin de bucurie la eliberare, însă nu a dat nicio declaraţie presei
Fostul monah exorcist a zâmbit plin de bucurie la eliberare, însă nu a dat nicio declaraţie presei

Daniel Petru Corogeanu, fost ieromonah la Mănăstirea „Sfânta Treime", din localitatea vasluiană Tanacu, a fost eliberat ieri la prânz, pentru bună purtare, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.

Era îmbrăcat în blugi, cu un hanorac descheiat, ras în zona tâmplelor şi cu părul prins în coadă. Doar barba roşcată, tunsă însă, îl diferenţia pe Corogeanu de ceilalţi cinci deţinuţi alături de care a fost eliberat. Aşteptat doar de fratele său şi de doi tineri, Petru Corogeanu a ieşit pe poarta penitenciarului la ora 12.50. Afişând un zâmbet care-i trăda bucuria de a fi în sfârşit liber după 1.400 de zile de închisoare, exorcistul a urcat într-un bolid de lux, înmatriculat în Bulgaria, şi a demarat în trombă, refuzând să facă vreo declaraţie.

„Să dea dumnezeu să aibă soarta fetei mele"

La aflarea veştii că va fi eliberat, părinţii Irinei Cornici l-au blestemat pe acesta. Costică Antohi, tatăl Irinei Cornici, este cel mai înverşunat când vine vorba de cei care i-au omorât fata. Atât după eliberarea celor patru măicuţe, cât şi după ce fostul preot Corogeanu a ieşit de după gratii, familia măicuţei a suferit de fiecare dată. „Nu am să îi iert niciodată. Ei au făcut câţiva ani de puşcărie, dar pe fata mea nu o mai aduce nimeni înapoi. Să dea Dumnezeu ca Petru Corogeanu să aibă soarta fetei mele", ne-a spus Costică Antohi. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite