Adevărul Holding a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul intentat de trustul lui Dan Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romanul „Enigma Otiliei“ a fost distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ în peste 250.000 de exemplare
Romanul „Enigma Otiliei“ a fost distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ în peste 250.000 de exemplare

Adevărul Holding a câştigat prima fază a procesului intentat de trustul lui Dan Voiculescu în legătură cu drepturile de tipărire a romanului „Enigma Otiliei“ de George Călinescu. Tribunalul Bucureşti a decis că publicarea romanului de către casa de editură Adevărul Holding a fost făcută în deplină legalitate.

Diferendul a început în aprilie 2009, după ce Adevărul Holding a scos pe piaţă cartea „Enigma Otiliei", aşa cum, de altfel, anunţase încă din toamna anului precedent. Tot atunci, „Jurnalul Naţional" se pregătea să editeze acelaşi roman în colecţia Biblioteca Pentru Toţi, marcă notorie piratată de trustul Intact.

Argumentul „Jurnalului" pentru exclusivitate era un contract semnat cu societatea CopyRo, care se pretindea deţinătoarea drepturilor pentru autorul George Călinescu. Numai că, potrivit legii, drepturile asupra operei lui George Călinescu aparţin patrimoniului universal şi nu trebuie plătite nimănui. Cunoscând acest aspect, Adevărul Holding s-a mişcat mai repede şi mai bine decât trustul Intact şi a tipărit primul "Enigma Otiliei". Parte a colecţiei "100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", romanul s-a distribuit împreună cu ziarul "Adevărul" şi s-a vândut în peste 250.000 de exemplare.

Atacuri la TV

Trezit târziu, trustul Intact a ripostat. Întâi la Antena 1 şi Antena 3, prin vocile vedetelor Lucian Mândruţă, Victor Ciutacu şi Mihai Gâdea, care au acuzat Adevărul Holding de furt.

O săptămână întreagă, „Observatorul" Antenei 1 a început cu următoarea „ştire": „Peste 250.000 de cărţi furate vor ajunge mâine pe tarabe împreună cu ziarul «Adevărul». «Enigma Otiliei» i-a făcut pe cei de la editura Adevărul Holding să comită furt intelectual. Nu deţin drepturile de autor pentru această carte şi, în ciuda avertismentelor trimise de CopyRo, editura tot o tipăreşte. Şi asta numai cu trei săptămâni înainte de apariţia romanului în colecţia «Biblioteca pentru toţi» a «Jurnalului Naţional»", clama Lucian Mândruţă, imitat apoi de Alexandra Stoicescu.

Apoi, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei" din 22 aprilie 2009, realizatorul Mihai Gâdea şi invitatul Victor Ciutacu, redactor-şef al „Jurnalului Naţional", au dezbătut vreme de-un ceas „furtul intelectual" şi „tâlhăria" comise de Adevărul Holding.

Procesul

După ce şi-a încheiat seria de atacuri televizate, în mai 2009, trustul lui Dan Voiculescu a chemat Adevărul Holding în judecată, cerând daune morale de 500.000 de euro şi daune materiale de 1,2 milioane de lei.

În timpul procesului, avocaţii trustului Adevărul au demonstrat că opera lui George Călinescu este parte a "patrimoniului comun al umanităţii, la dispoziţia tuturor persoanelor, putând fi utilizată liber". Mai exact, drepturile patrimoniale de autor asupra operei „Enigma Otiliei" (1938) au fost transmise prin moştenire, la decesul autorului, respectiv 12 martie1965, din patrimoniul autorului George Călinescu, în patrimoniul soţiei supravieţuitoare a autorului, Elisabeta Călinescu. Potrivit legii, soţul supravieţuitor nu mai putea transmite la rândul său, prin moştenire legală sau testamentară, drepturile patrimoniale de autor unor terţe persoane, aceste drepturi fiind limitate la durata vieţii sale. În consecinţă, la decesul soţiei autorului, în 1994, drepturile patrimoniale de autor asupra operei „Enigma Otiliei" s-au stins.

Drept urmare, la 8 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis în favoarea trustului "Adevărul", stabilind, astfel, că editarea romanului lui George Călinescu a fost făcută în deplină legalitate. „Decizia instanţei creează un precedent benefic pentru toate editurile care intenţionează în viitor să publice opera lui George Călinescu", a declarat avocatul Bogdan Enescu.

Precedentul Vintilă Corbul

CopyRo - Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - nu este la prima abatere de acest gen, în sensul că-şi alocă şi vinde drepturi pe care nu le deţine. Organismul a pretins că deţine drepturile de publicare şi pentru opera lui Vintilă Corbul, fără să ştie că autorul era în viaţă. Şi în acest caz, CopyRo ar fi comis cu uşurinţă un abuz, dacă editura Adevărul Holding nu ar fi făcut propriile cercetări şi ar fi aflat că drepturile sunt deţinute de însuşi autorul operelor, Vintilă Corbul, care trăia într-un orăşel din apropierea Parisului.

Apropo de hoţie: furtul BPT

În perioada ianuarie - noiembrie 2009, „Jurnalul Naţional" a pus în vânzare o serie de cărţi pe care a fost postată, ilegal, sigla BPT, marcă înregistrată încă din anul 2001 de către Ministerul Culturii. Marius Tucă a folosit sigla BPT după ce a solicitat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) să-i atribuie personal marca „Biblioteca pentru toţi", dar înainte ca instituţia să-i dea un răspuns. În august 2010, OSIM a respins cererea lui Tucă. Comisia care a analizat dosarul a constatat că, în cazul în care ar fi admis înregistrarea cunoscutului brand, s-ar fi adus atingere unei mărci notorii.

"Decizia instanţei creează un precedent benefic pentru toate editurile care intenţionează să publice opera lui George Călinescu."
Bogdan Enescu
avocat

"Decizia justiţiei este şi o palmă dată jurnalismului de tip ţopârlănesc. În ce gaură de varan se vor ascunde acum cei care strigau, isteric, «hoţii»?"
Grigore Cartianu
redactor-şef „Adevărul"

Povestea unei iubiri neîmplinite

Criticul George Călinescu a scris „Enigma Otiliei" în 1938, romanul fiind încadrat în formula realismului clasic, cu accente romantice şi chiar moderniste. Tema romanului o constituie „soarta cuplului adamic, de inocenţi, in interiorul unei lumi aflate in disoluţie", după cum aprecia Nicolae Balotă. Titlul iniţial al romanului a fost „Părinţii Otiliei", dar la sugestia editorului, acesta a devenit „Enigma Otiliei", formulare care reliefează misterul şi ambiguitatea personajului central, sortit să oscileze, potrivit lui Constantin Ciopraga, „între da şi nu, între solar şi mister, între real si utopic". Otilia rămâne, astfel, până la sfârşit, o fiinţă enigmatică, a cărei poveste de dragoste cu Felix e sortită eşecului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite