Elevii dintr-un centru de bacalaureat din Caransebes au fost lasati in examen cu surse de inspiratie
0* Chiar daca au fost prinsi cu carti si brosuri asupra lor, profesorii din comisie nu i-au eliminat pe elevi din examen, incalcandu-se grav metodologia de desfasurare a bacalaureatului * Printre documentele comisiei exista declaratii scrise ale supraveghetorilor care recunosc frauda
Afirmatiile tinerilor despre faptul ca in prima sesiune a bacalaureatului 2004 s-a putut intra in sali cu surse de inspiratie sau ca s-a putut copia incep sa fie dovedite cu documente scrise apartinand chiar comisiilor de examen. Centrul de bac de la Grupul Scolar Forestier Caransebes, judetul Caras-Severin, este unul dintre centrele de examen in care ordinul Ministerului Educatiei privind Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat 2004 a fost grav incalcat. Asupra unui numar de 5 elevi, din sali diferite, au fost gasite carti si alte surse de informare, ascunse "sub haina" sau "in pantaloni, la spate". Descoperirea a fost facuta nu de supraveghetori, ci de unul dintre membrii comisiei de examen. Profesorii supraveghetori au dat note scrise prin care recunosc, prin semnatura, frauda. Dintre cei 5 elevi prinsi cu surse de inspiratie, doar unul a fost eliminat din examen. Ceilalti patru elevi, chiar daca au avut asupra lor surse de copiat, au fost lasati bine mersi in examen. "L-am eliminat doar pe cel care a folosit sursa de inspiratie. Am decis sa nu-i eliminam si pe ceilalti, pentru ca nu s-au putut inspira si n-au indraznit sa-si bage mana la spate ca sa-si scoata cartile", ne-a declarat telefonic doamna Laura Maria Benea, cadru didactic la Universitatea "Politehnica" Timisoara, care a fost presedintele comisiei de examen. Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat 2004 prevede, insa, cat se poate de limpede, ca, indiferent daca sursele de inspiratie au fost folosite sau nu, candidatii vor fi eliminati din sala de catre presedintele comisiei de examen, ceea ce doamna Benea nu a facut. Mai mult, aceeasi metodologie, aprobata prin ordinul ministrului educatiei, prevede ca supraveghetorii vor fi sanctionati daca nu vor respecta dispozitia de a interzice introducerea in sali a surselor de inspiratie. Nici supraveghetorii nu au primit nici o sanctiune. In schimb, atat presedintele comisiei de examen, cat si supraveghetorii care au semnat declaratiile (si care existenta printre documentele comisiei de examen) afirma ca nu sunt de acord cu comportamentul domnului Adrian Bot, profesorul din comisia de examen care a gasit asupra elevilor sursele de inspiratie. Mai precis, presedintele comisiei si supraveghetorii sunt nemultumiti ca domnul Bot "a facut pe politistul", "a bagat mana prin buzunarele copiilor", "i-a stresat pe elevi, fiind din 15 in 15 minute perchezitionati".