VIDEO Povestea lui Dumitru Prunariu, cel de-al 103-lea om în spaţiu

Primul cosmonaut român povesteşte despre antrenamentul de trei ani de dinaintea zborului de o săptămână în Spaţiu care l-a făcut celebru în toată lumea. Cosmonautul avea 28 de ani şi doi copii când a fost trimis de statul român în URSS, să se pregătească corespunzător pentru un zbor în Spaţiu.

„Tatăl meu pleacă în delegaţie în Cosmos!", spunea Cătălin Prunariu colegilor lui de la grădiniţă. Şi ei la rândul lor îi povesteau că tatăl lor s-a întors deja, sau că este la serviciu şi se pregăteşte pentru un nou zbor în spaţiu.

Mai citeşte şi:

Singurul român care a ajuns în cosmos s-a pregatit la Cluj

 Erau discuţii la ordinea zilei între micuţii de trei ani, care veniseră din toate colţurile lumii în Rusia, într-un orăşel stelar. Locuiau împreună cu familia lor şi îşi însoţeau tatăl, care de regulă era cosmonaut, şi fusese trimis de către ţara lui să se pregătească pentru un zbor cosmic. Şi nu, nu se întâmpla nimic doar în imaginaţia lor.

Era anul 1978 şi familia Prunariu, formată din tată, mamă şi doi băieţi, unul de trei ani şi un bebeluş de trei luni, venise în Zviozdnîi Gorodok, la 40 de kilometri distanţă de Moscova, pentru ca tatăl, Dumitru Prunariu, să efectueze pregătirea completă de specialitate necesară realizării unui zbor cosmic.

Dumitru Prunariu avea 28 de ani, absolvise Facultatea de Inginerie Aerospaţială, făcuse stagiu militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Aviaţie din Bacău şi tocmai terminase programul internaţional Intercosmos, pentru cosmonauţi. În urma absolvirii cu succes a acestui program, fusese numit ofiţer activ, primind gradul de locotenent major în cadrul Aviaţiei Militare Române, care a hotărât să îl trimită în misiune în Orăşelul stelar, împreună cu colegul său, căpitanul inginer Dumitru Dediu.

„Exprimaţi-vă punctul de vedere pozitiv!"

Cosmonautul român a fost pregătit trei ani de zile în URSS pentru zborul spaţial

Orăşelul stelar fusese organizat de ruşi ca garnizoană militară şi cuprindea trei zone. Zona publică cuprindea blocurile de locuit, magazinele, toate serviciile publice precum poştă, telecomunicaţii, exista şi o zonă culturală, cu casă de cultură, dar şi şcoală şi grădiniţă pentru familiile celor trimişi să se pregătească aici. Era apoi zona administrativă, ce deservea baza de pregătire, apoi zona de pregătire propriu-zisă, destinată exclusiv cosmonauţilor.

Pregătirea lui Dumitru Prunariu era planificată pentru o perioadă de trei ani de zile, aşa că familia trebuia să se adapteze unui ritm de viaţă în orăşelul stelar. A început imediat studiul limbii ruse.

Cursurile durau opt ore pe zi, dar studiul mergea anevoios, pentru că limba era grea. Ruşii s-au hotărât să aducă profesori universitari de limba rusă, specializaţi în învăţarea străinilor. Aşa că, după jumătate de an, Prunariu începuse să vorbească bine limba lui Tolstoi.
Cei doi români, Prunariu şi Dediu, erau ofiţeri români în misiune ştiinţifică în străinătate. „Eram subordonaţi biroului ataşatului militar din cadrul Ambasadei române, nu eram acolo de capul nostru. Iar Ambasada română avea grijă să ne protejeze pentru că ruşii încercau să ne implice în anumite activităţi politice."

De fiecare dată însă, românii trebuia să refuze politicos. „În 1979 ruşii au invadat Afganistanul, şi au făcut o şedinţă în care au invitat toţi străinii din Orăşelul stelar ca să îşi exprime «punctul de vedere pozitiv faţă de această acţiune». Noi am sunat la Ambasadă şi ataşatul militar ne-a spus să nu mergem acolo. Câteva zile ne-au privit duşmănos, dar apoi le-a trecut. Asta nu înseamnă însă că nu eram sub microscop 24 de ore din 24. Doar că asta nu se simţea. Cel puţin nu tot timpul.

Pregătirea zborului spaţial

Românii ţineau mereu legătura cu ataşatul militar, ştiau care este situaţia în ţară, cunoşteau contextul politic, şi erau avertizaţi şi oarecum pregătiţi dacă cumva apăreau situaţii delicate. Iar treaba lor acolo era pregătirea spaţială şi asta le ocupa tot timpul. Zona de pregătire era dotată cu tot ce era mai modern în lume - aparatura electronică era japoneză, diverse alte echipamente erau importate din Franţa şi Germania. Cei trei ani s-au scurs cu repeziciune şi au venit cele mai grele zile: cea de dinainte de zbor şi cea a zborului. „Cu o zi înainte ne-au dat liber. A fost o derută totală pentru noi.

Ne-am plictisit şi în acea libertate am început să ne gândim la toate scenariile. Ne-am amintit ce au mai păţit şi alţii care au plecat în Cosmos."A doua zi, în ziua lansării, n-au mai avut timp să se gândească la nimic. „Aveam program full: la 8 micul dejun, apoi luăm documentaţia, testăm costumul, mergem în barocameră şi vedem dacă funcţionează, după prânz mergem la rampa de lansare, verificăm. „Cu două ore înaintea fiecărui zbor se pregăteşte lansarea: terminarea alimentării cu combustibil, sistemele de stabilizare, începerea procesului de aprindere a motoarelor... După toate aceste manevre, vine ora fixă la care motoarele intră în funcţiune la maxim. Te împing în sus şi pleci!"
Prunariu nu a avut emoţii copleşitoare când s-a întâmplat asta. Nici nu a avut timp.

Aşezat în navă împreună cu rusul Leonid Popov, cu care fusese repartizat pentru zbor, a trecut în nouă minute de la viteza zero la viteza de 28.000 de kilometri pe oră. După aceste nouă minute, cei doi erau deja în Cosmos. „Suprasarcina crescuse până la 4 G, ca şi cum ar mai sta patru cu aceeaşi greutate pe tine şi te-ar apăsa. E acceleraţia foarte mare. Eram culcaţi pe spate, faţa ne era deformată, limba trebuia s-o împingi în faţă pe dinţi, că simţeai că se duce în spate şi te îneacă." Şi în timpul acesta cei doi trebuia să transmită parametrii la sol. „Aveam laringofoane şi vorbeam şi noi cum puteam. Raportam prin sistemul de radio la sol, dar ce transmiteam era mai puţin important pentru ei. Asta era mai mult pentru psihologi şi medici, să vadă cum ne comportăm în anumite situaţii, notau inflexiunea vocii, gradul de emoţie şi mulţi alţi indici.

Între timp, organismul lor îi anunţa că au ajuns în spaţiu. „Imediat ce intri în imponderabilitate este o oră jumătate de euforie, apoi simţi cum te doare capul, cum sângele presează în mucoase, se bulbucă ochii, se înfundă urechile, nasul şi nu ai cum să scapi de senzaţia asta". ;

Al 103-lea om din Spaţiu

Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, în municipiul Braşov. A urmat cursurile Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti. În martie 1978 a devenit ofiţer activ, primind gradul de locotenent-major în cadrul Aviaţiei Militare Române şi a fost trimis în misiune în Orăşelul stelar de lângă Moscova pentru a efectua pregătirea completă de specialitate necesară realizării unui zbor în spaţiu. Zborul cosmic de şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute de la la bordul navei cosmice Soiuz-40 şi al laboratorului spaţial Saliut-6 s-a desfăşurat între 14 şi 22 mai 1981. La întoarcere a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României şi URSS. A fost decorat de savantul Hermann Oberth cu „Medalia de aur Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete şi acum şi-a început mandatul de preşedinte al „Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic", ce va dura până în 2012.

"Am trecut de la viteza 0 la viteza de 28.000 de kilometri pe oră. În nouă minute eram în spaţiu."
Dumitru Prunariu cosmonaut

Aparatul secret al ruşilor

Apoi cei doi au început să se adapteze la mediu: au învăţat să se deplaseze tridimensional, să îşi facă vânt, să se rotească. Cei doi cosmonauţi au avut norocul să vadă în cele şapte zile un un fenomen inedit. „Am văzut o dâră frumoasă de condensare, care încă strălucea fosforescent în umbra ultimelor raze de soare. I-am chemat pe băieţi - echipajul permanent din staţie, care a primit echipajul de vizitare format din cei doi astronauţi, Prunariu şi Popov - am făcut fotografii - şi ei au scos un aparat de filmat deosebit, cu un obiectiv foarte puternic. Comandantul navei, Vladimir Kovalionok, l-a pus pe umăr şi a început să filmeze. I-am întrebat ce e asta. Inginerul de bord al staţiei orbitale îmi aruncă peste umăr: «e aparatul psi». Kovalionok când a auzit s-a uitat odată la el urât şi a strigat doar «Vitea!» Era clar că era strict secret.

Dar ce era acea dâră luminoasă? „Fusese o rachetă lansată şi aceea era dâra de condensare de la gazele de ardere a rachetei. Dar nu se ştia că se lansase o rachetă, nu fusese anunţat nimic oficial. Kovalionok a început să spună că americanii sunt cei care au lansat-o. Dar eu am luat harta şi am zis să calculăm de unde a putut să pornească racheta. Am luat compasul şi acesta pica exact în Oceanul Îngheţat de Nord, în zona sovietică de rachete nucleare. Când au văzut n-au mai zis nimic."

„Jos era Pământul curbat"

Prunariu a petrecut o săptămână la bordul navei cosmice Soiuz-40 (foto)

Când nu fotografiau spaţiul, cosmonauţii aveau ce face. În primul rând experimente, în jur de 22. Diferite aparate care măsurau şi făceau studii de radiaţii, sau studii ale particulelor care se înregistrau la o anumită altitudine deasupra Pământului. Când nu făceau experimente, priveau Pământul din Spaţiu.

„Mă uitam prin hublou şi vedeam Pământul curbat. Şi atmosfera subţire deasupra lui şi restul negru. Cu privirea cuprindeam o zonă din orizont în orizont de 4.000 de metri. Dar nu ai timp să analizezi ce vezi dedesubt. Din România vedeam clar Dunărea, Marea Neagră, Carpaţii... De acolo vezi cum se trece de la zi la noapte, unii oameni dorm jos, alţii se pregătesc de serviciu... Este un sentiment ciudat şi cuprinzător, dintr-o privire să ai tot Globul pământesc sub tine... După şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute în spaţiu, la bordul navei cosmice Soiuz-40 şi al laboratorului spaţial Saliut-6, Dumitru Prunariu a devenit al 103-lea pământean care ajunge în spaţiu, iar România a devenit a noua ţară din lume care şi-a promovat capacitatea ştiinţifică în spaţiul extra-atmosferic prin intermediul unui cosmonaut propriu.

După zbor, Prunariu spune că s-a schimbat. „Treci prin cu totul alt filtru tot ce se întâmplă cu tine şi în jurul tău. Ai senzaţia de putere omenească - omul a construit o navă cosmică care te duce atât de departe încât îţi vezi planeta din exterior! Ai cuprinderea fizică a spaţiului cosmic, dar şi vulnerabilitatea: dacă o pietricică din spaţiu loveşte nava, ai dispărut în Cosmos."