Drama fetiţei violate de rudele perverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi soţia lui sunt acuzaţi că şi-au abuzat sexual nepoata. Fetiţa se afla în grija bunicii, care este şi mama violatoarei. Fetiţa de 9 ani, agresată de propriii unchi, e internată în spital cu traume fizice şi psihice. Oamenii din Bogdăneşti, judeţul Vâlcea, vor să-i izgonească din sat pe autorii violului.

Un caz ieşit din comun a cutremurat întreaga comunitate din Bogdăneşti, comuna Bujoreni, localitate situată la câţiva kilometri de Râmnicu Vâlcea. Pe uliţa asfaltată, cu case mari, unele chiar somptuoase, oamenii vorbesc încruntaţi despre ceea ce s-a întâmplat în gospodăria formată din trei case, în care locuiesc trei familii: Ungureanu (bătrânii), Rusu şi o a treia, formată din Camelia, mamă a doi copii, Costin (7 ani) şi Elena D., o fetiţă de 9 ani.

Tragedia a început în urmă cu aproape două săptămâni, când Andreea Rusu (30 de ani), mătuşa copilei, a chemat-o pe Elena în casa sa şi a întreţinut cu ea raporturi sexuale. „Mătuşa a pregătit-o dinainte. Timp de o săptămână a luat-o pe micuţă să doarmă noaptea cu ea, timp în care au vizionat împreună filme porno. Când am auzit astfel de monstruozităţi, ­ne-am şocat", a declarat Roxana Radu, directoarea adjunctă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea. Mătuşa fetei susţine că a fost obligată de soţ să o violeze pe nepoata ei. „Soţul meu era plecat în Austria, la muncă. M-a sunat şi mi-a zis să pregătesc fetiţa să facă asta. Dacă nu acceptam, mă ameninţa la telefon că dă divorţ de mine, iar eu nu voiam să-l pierd ca bărbat", s-a justificat Andreea Rusu, gravidă în luna a şaptea.

Sex cu nepoata şi cu soţia

La câteva zile după ce fetiţa a fost violată de mătuşa ei, femeia gravidă şi-a sunat soţul plecat la muncă în Austria, iar duminică, 10 iulie, acesta a venit în ţară. „Ginerele meu era instalator şi lucra la renovarea unei case vechi din Austria. El i-a spus patronului că vine în România fiindcă i-a murit mama, când în realitate avea alte gânduri", a povestit Maria Ungureanu (62 de ani), mama violatoarei şi bunica fetiţei abuzate.

În noaptea de 10 spre 11 iulie, Adrian Rusu (30 de ani) a făcut sex cu fetiţa, apoi a întreţinut relaţii sexuale şi cu soţia sa. Deşi avea dureri groznice, Elena nu a fost lăsată să meargă în casa părintească. „Când mama fetiţei a văzut-o plină de sânge şi a întrebat-o ce i s-a întâmplat, mătuşa violatoare a spus că a avut o «bubă» pe care i-a spart-o. Chiar dacă micuţa se va face fizic bine, ea va rămâne traumatizată pentru toată viaţa. DGASPC Vâlcea i-a decăzut din drepturile părinteşti pe mătuşa şi unchiul minorei şi le-a luat băieţelul. Urmează să facem demersuri pentru a-i lua şi pe cei doi fraţi, deci pe fetiţa violată, dar şi pe fretele ei, de 7 ani, care este un copil cu handicap", a spus Roxana Radu, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea.

Izgoniţi din sat

Localnicii din Bogdăneşti sunt şocaţi de acest caz extrem. ­„N-am fi crezut că aşa ceva se va putea petrece în satul nostru. Să plece din sat! Eu, dacă aş fi fost în locul violatorului şi aş fi comis o astfel de faptă, chemam Pompierii, Salvarea şi Medicina Legală şi până la sosirea acestora puneam gaz pe mine şi-mi dădeam foc. Ne-au făcut de ocară!", a spus Cristian Sandu, un localnic revoltat. Un alt locuitor din Bogdăneşti, Fabian Constantin ­Sinescu (21 de ani), tatăl unui băieţel, e uimit de cele auzite: „Aşa de greu se creşte un copil, cum poţi să-l batjocoreşti într-un asemenea hal?  Familia unde s-a petrecut asemenea fapte părea una în rândul lumii. Acum vor fi huliţi cei care au făcut toate astea".

Tatăl fetiţei violate este divorţat de mama Elenei şi este plecat la lucru în Austria. Maria Ungureanu, bunica fetiţei, nu vrea să renunţe la cei doi nepoţi şi spune că va face dovada că micuţii sunt bine întreţinuţi. Subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, a refuzat să dea informaţii despre acest caz, motivând că o va face doar la finalizarea anchetei, iar purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Nicolae Almaşi, a confirmat fapta care i-a şocat şi pe anchetatori. „Bărbatul va fi judecat cu uşile închise, iar soţia lui este şi ea făptuitoare în dosar, dar, fiind gravidă, nu s-a luat măsura arestării". Elena D. e internată, împreună cu mama ei, în secţia Pediatrie Infantilă a Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea. Starea sănătăţii copilei este bună, iar fetiţa va fi externată în următoarele zile.

"Mătuşa a pregătit-o dinainte. Timp de o săptămână a luat-o pe micuţă să doarmă noaptea cu ea, timp în care au vizionat împreună filme porno.''
Roxana Radu directoare adjunctă a DGASPC Vâlcea

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite